AZI, INTR-O TARA NORMALA... AR FI TREBUIT CA ZIUA DE AZI SA FIE TRANSFORMATA IN SOARE.. SI INIMI RABDATOARE SI BUCUROASE! DAR AZI, BAG SAMA CA NU PREA AVEM CE VORBI...HAIDETI SA VA SPUN E.U. UNA; UNA REALA!
- MAIORUL VALERIU CARP... EROUL CARE S-A OPUS INVAZIEI SOVIETICILOR, DIN VARA ANULUI 1940
La 23 august 1939, împăraţii Răsăritului şi Apusului şi-au dat mâna
încheind, prin intermediul miniştrilor lor de externe, Molotov şi
Ribbentrop, un „pact de neagresiune” care prevedea, în secret,
împărţirea Europei. Unul (Adolf Hitler) îşi adjudeca, în numele „uniunii
europene” naţional-socialiste, partea occidentală şi centrală a
continentului, celălalt (I.V. Stalin), în numele „uniunii europene”
comuniste, Răsăritul şi partea central-răsăriteană. O frontieră a
ruşinii brăzda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgând
Finlandei regiunile estice, desfiinţând Ţările Baltice, împărţind
Polonia în două şi pulverizând România Mare. Ruşii pretindeau nordul şi
estul Moldovei, arbitrar denumite de „hoţii de pământuri” ai veacurilor
precedente „Bucovina” (în 1786) şi „Basarabia” (în 1807), urmând să
dispună, în favoarea satelitului lor, Bulgaria, şi de Dobrogea, iar
germanii, interesaţi de petrolul românesc, dar şi de menţinerea în Axă a
celui ce se declarase primul „fascist” al lumii postbelice, bătrânul
amiral de Bálaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide în
privinţa restului.
Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a
lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele
nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice cotropite de ruşi. Marea
Britanie şi Franţa au declarat război celor doi agresori pe care
Societatea Naţiunilor i-a condamnat. În aceste condiţii, România a
primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi sub presiunea
Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi miniştrii săi au cedat.
Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de
armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp,
calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale „Armatei
Roşii” nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova,
hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării,
ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră
impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea
teritoriului. Aşa a căzut, în Nord, Herţa şi invadatorul şi-a început
înaintarea spre Putna şi Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi
vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Ştefan. De
nestăvilit, pentru că la Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi
trădarea! Regele nu a îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât,
astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a
generalului Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar
fi oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de trădarea
oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu ştie! Din
fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă
supravieţuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăraţii eroi, cei
cărora le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei care-şi fac mai
mult decât datoria, dovedind că şi românii pot supune voinţei lor
vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului
pentru că impostura şi ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot
ce pot spre a le arunca numele în uitare! Curajul lor fără egal rămâne
să fie povestit urmaşilor de către martori, dacă aceştia au şansa să
supravieţuiască.
Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp, comandantul
Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a
asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei,
ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume.
Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-şi continue ruşinoasa
retragere şi, cu de la sine putere, a ordonat ofiţerilor batalionului
său: „De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la
unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează
un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!”
Astfel, „mareea roşie” a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a
devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul Valeriu Carp.
Incidentul odată produs, ameninţând să se transforme în scandal
internaţional, ruşii au trebuit să cedeze. Un ofiţer oarecare, un
comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi
capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de ruşinea de a
vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel Mare!
- Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici şi a rămas până astăzi… criminal de război!
I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat,
în conformitate cu legea marţială, două duzini de cetăţeni români
trădători, care i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au
atacat trupele române, acţionând ca o coloană a V-a sovietică. Din
nenorocire făceau parte din categoria „supraoamenilor”, a adepţilor unei
anumite religii care le permite să se considere mai oameni decât
oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Ţepeş a executat 341 de catolici şi a
rămas până astăzi simbolul Satanei. Gabriel Bethlen şi Ştefan cel Mare
au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în Transilvania şi Muntenia
şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu s-a sesizat, dovadă că,
în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui Dumnezeu! Cei care l-au
acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor sunt aceiaşi cu cei
care, chiar în acele zile, au atras, sub pretextul acordării dreptului
de strămutare în România, populaţia străvechilor sate româneşti de pe
Siret şi Siveţel (Tărăşeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian,
Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ, Crasna, Ciudei, Sinăuţii
Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa) şi i-au
masacrat fără milă. Dar ce contează, în cumpăna justiţiei lumii
“civilizate”, 15.000 de români, populaţie civilă, bărbaţi tineri şi
bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de a se fi născut
români, pe pământul strămoşilor lor, în comparaţie cu 20-25 de terorişti
“aleşi”, reprezentanţi ai Dumnezeului-BAN?
Exonerat de răspundere de Conducătorul României şi el recomandat încă
memoriei colective drept „fascist” şi „criminal de război”, pentru vina
de a fi încercat să ne apere „sărăcia şi nevoile şi neamul”, maiorul
Valeriu Carp a avut şansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a
cădea în luptă pentru patria sa, în iulie 1944, la Paşcani.
Neputându-se răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin
gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se
conforma ordinelor primite, înaintarea în adâncimea teritoriului
românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe amintirea sa.
Pentru 55 de ani,
Valeriu Carp a fost aruncat în uitare! Şi ar fi fost poate, asemeni
multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului
său, intoxicat cu „eroi” de teapa unui Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau
Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran de război, astăzi în
vârstă de 86 de ani, pe vremea aceea tânăr locotenent, în subordinea
maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-şi
aşterne pe hârtie, amintirile, în folosul generaţiilor tinere, născute
spre neşansa lor în minciună, hrănite cu iluzii şi promisiuni deşarte de
adepţii lui Iuda.
În ianuarie 1999, colonelul (r) Ioan Ambrosă îşi publica parţial
memoriile la Editura „Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrării
sale – „Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei
maiorului Valeriu Carp. Ca „Motto”, bătrânul cavaler ne transmite în
cuvinte simple o constatare tulburătoare, care se constituie într-un
adevăr de un cumplit tragism pentru militarii români ai tuturor
timpurilor: „Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost
lipsiţi de recunoştinţa ei”.
- ROMANIA VERIGA SLABA A NATO
"
„(…) În acea perioadă – am aflam
cu stupefacție – România avea tunuri antiaeriene din… 1937. Ați citit
bine. Și restul echipamentului militar era, în general, format din
epave.
Am fost îngrozit. Am realizat că
forțele armate române erau o butaforie. Existau pe hârtie, dar
capacitatea lor de a face față unui conflict real era nulă. Oricum erau
de ani de zile folosite de familia Ceaușescu pentru a culege cartofi de
pe câmp.
- Ce s-a schimbat de atunci? Nimic. De fapt, da. Situația este mai gravă.
De curând au ieșit în față conducătorii
să se laude cu achiziția (fără licitație!) a 12 avioane F-16 vechi, din
Portugalia. Costă… 630 de milioane de euro. Ceva îmi scapă aici… Din
datele publice rezultă că ele costă circa 52 de milioane de euro
fiecare. Cam același preț ca un F-18 SuperHornet nou-nouț.
Pe lângă cele șase „Manâ-a-Doua” care au
intrat în dotare, avem 36 MIG-21 Lăncer, care sunt obiecte de muzeu în
condițiile tehnice de astăzi. Și 22 de elicoptere de atac Puma 330 de pe
vremea lui Nea Nicu.
Antiaeriană mai are în dotare tunuri
antiaeriene sovietice din anii ’50 (AZP S-60 care l-au apucat pe Petru
Groza), radare din 1975 fabricate în URSS (P-37) și rachete S-75 Dvina,
fabricate tot în URSS pe vremea lui Gheorghiu-Dej.
Vorba americanului: You gotta be kidding me!
Nici un om care mai are uzul rațiunii nu poate crede că această
colecție poate fi numită „forța aeriană”. Nu într-o țară europeană de 20
de milioane de locuitori.
Iată, spre comparație, dotările
forțelor aeriene din Singapore. Sigur, o țară mai bogată, dar cu o
populație de 4 de ori mai mică decât România și cu un teritoriu jumătate
din suprafața județului Ilfov (cel mai mic județ). 40 avioane F-15E Strike Eagle. 60 avioane F-16. 27 avioane F-5. 17 elicoptere AH-64 Apache.
Problema nu este doar lipsa avioanelor de atac. Stăm între prost și catastrofal la capitolul muniție. Nu avem deloc radare aeropurtate, esențiale în războiul modern. (Singapore are 4 avioane Gulfstream G-550). Nu avem absolut nici un avion pentru realimentarea în aer, ceea ce reduce drastic tipul misiunilor care pot fi îndeplinite. (Singapore are 4 avioane KC-135 Stratotanker).
- Cum să numesc toată această afacere? Neglijență criminală? Prostie?
- VALERIU CARP - REPARATIE POST MORTEM
Iată de ce, tocmai pentru a repara această
nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toţi aceia
care mai simt româneşte, am tot scris, în atenţia camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp.
„Asociaţia Naţională Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face
postum dreptate, în pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din
SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp!
Waw,cineva aduce in discutie povestea cu maiorul Valeriu Carp,am mai vazut pe facebook povestea lui dar stiam doar ca acest om,adevarat patriot,a pus stavila invaziei rosii de atunci,de nu era acest om acum vorbeam ruseste toti la Bucuresti si orasul era un mic satelit din provincia Romania a rusiei,aici autorul detaliaza cu lux de amanunte ce s a intimplat atunci cind,,cei mari,,si au impartit lumea,bravo autorului pentru acest reprtaj de introducere in istorie a noastra,aceste lucruri marete de nu se cunosc in detaliu de noi cei multi.
RăspundețiȘtergereLa randul eu, si eu unul iti multumesc!!! Dar, nu pot sa nu ma intreb cati dintre noi vor dori sa stie adevarul?! Pe de-a intregul lui.. Deci si si E.U unul iti multumesc
RăspundețiȘtergereDa, VALERIU CARP, UN CARP DINTRE CARPII care au dat numele munților CARP-ATI, o ramura binecuvântată a neamurilor dacice, proto-romane . Sa fim iubiti !
RăspundețiȘtergereAceeași poziție malefica de a subfinanta armata se practica de 300 de ani pentru ca la momentul provocat de leprozeria satanismului globalist sa constituie carne de tun pe altarul demonologiei internaționale. Hristos în mijlocul nostru !
RăspundețiȘtergereFrumoasa poveste...
RăspundețiȘtergerece mai poveste, de spus in cartile de istorie...
RăspundețiȘtergereinteresanta poveste...
RăspundețiȘtergere