Am găsit deunăzi o poveste despre ultimile clipe ale lui "Mon Cher", pe acest pământ.... Dar, mult mai important îmi pare mie unul, că îmi confirmă spusele unui alt BOIER. Tot a literaturii ăsteia româneşti, cea postdecembriste... şi pe care îl voi numi simplu... Cornel... precum pseudonimul său... literar şi politic(prietenii, dar şi cîrcotaşii, ştiu de ce).
Iată, mai jos, astă povestire:
În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, scriitor, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuţa, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belşug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soţia sa. A băut o sticlă de rom şi una de whiski toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoşoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeţii cu şoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Şoferul îl urcă scările la Mogoşoaia şi-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naştere. Câţiva din ei, văzând în ce hal este, se duc şi-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală şi se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriţă tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se ştie dacă a mai baut şi apă) şi se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o şezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia. Dar îl găsesc mort, trântit cu faţa în jos, cu o mână atârnându-i pe margineapatului.
Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculaţiile. Pictoriţa cu pricina a dispărul ca prin minune şi nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securităţii, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.
Marin Preda a rămas una din marile conştiinţe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Marlaux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Prust, Joyce. A fost o conştiinţă lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că şi de aici i s-a tras moartea…
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveţi o mare lecţie despre viaţă. S-a luptat cu bezmeticii şi cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minţi, într-o lume cuprinsă de minciună şi delaţiune.
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Carageale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia şi filozofia…
Ca persoană a fost un om închis, şi-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura duşmanii ci îi dispreţuia. A fost un spirit nevrotic, în tinereţe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-şi nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să înveţe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepţionalul şi surpriza vieţii, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experienţa personală lângă toate acestea…”
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi a fanatismului… Pe aceşti oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”
După 1989, Marin Preda, ca de altfel şi Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc…”
Moartea lui Marin Preda, survenită în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, rămâne cel mai mare „cold case” (caz nerezolvat) din istoria culturală a României. La vârsta de 57 de ani, autorul „Moromeților” era în vârful puterii sale creatoare și sociale, fiind directorul Editurii Cartea Românească. Versiunea oficială – asfixiere mecanică prin înecare cu propria vomă pe fondul consumului excesiv de alcool – a fost acceptată birocratic, dar respinsă vehement de familie și de o mare parte a opiniei publice. Suspiciunea că „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost ucis de Securitate nu este doar o teorie a conspirației, ci o ipoteză alimentată de contextul politic exploziv în care scriitorul devenise un pericol real pentru regimul Ceaușescu.
1. „Cel mai iubit dintre pământeni”: Condamnarea la moarte semnată prin carte Cheia misterului morții sale stă în romanul lansat cu doar 3 luni înainte, în februarie 1980. „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost un șoc seismic pentru societatea românească. În cele 3 volume, Preda a făcut o radiografie brutală a „obsedantului deceniu” (anii '50), demascând crimele comunismului, tortura din închisori și stupiditatea activiștilor de partid. Cartea s-a vândut în peste 200.000 de exemplare în câteva săptămâni, oamenii stând la cozi kilometrice. Cenzura a reacționat târziu, realizând că a aprobat un manifest anticomunist. Preda primise amenințări directe cu moartea prin telefon și scrisori anonime. Se spune că Nicolae Ceaușescu însuși a avut o criză de furie citind romanul, considerându-l un atac personal la adresa legitimității regimului. Scriitorul devenise o voce morală prea puternică, un „Soljenițîn al României” pe care Partidul nu îl mai putea controla.
2. Noaptea fatidică de la Mogoșoaia: Camera 6 În acea noapte de mai, Preda se afla la Casa de Creație de la Palatul Mogoșoaia, locul său preferat de refugiu. Martorii (precum poetul Virgil Mazilescu) au relatat o stare de agitație nefirească a scriitorului. După o seară în care a consumat alcool (dar nu în cantități care să justifice coma, conform apropiaților), s-a retras în camera 6. A fost găsit dimineața, rigid, în patul său. Detaliile sunt tulburătoare: fratele său, Alexandru (Sașa), a susținut că a văzut o urmă de lovitură la tâmplă și pete suspecte pe corp care nu semănau a lividități cadaverice normale. Autopsia a fost făcută cu o viteză suspectă, iar dosarul a fost închis rapid ca „accident”. Mai mult, medicii legiști ar fi detectat o alcoolemie de peste 3 la mie, o valoare imensă care nu se potrivea cu declarațiile martorilor despre cât băuse efectiv, sugerând posibila ingerare forțată sau otrăvire.
3. Manuscrisul dispărut și umbra Moscovei Misterul se adâncește prin dispariția notițelor sale. Se știa că Preda lucra la un nou roman, posibil intitulat „Apocalipsa”, care urma să trateze perioada colectivizării și dictatura lui Ceaușescu și mai dur decât o făcuse până atunci. Imediat după declararea decesului, ofițeri de Securitate au sigilat camera și au ridicat saci întregi de documente. Acele manuscrise nu au mai fost văzute niciodată. O altă teorie, susținută de soția sa, Elena Preda, sugerează implicarea agenților sovietici (KGB), deranjați de critica la adresa rușilor din cărțile sale, într-un moment în care România încerca să pară independentă de Moscova.
Însă, întrebarea rămâne:"Ce dracu faci, mon cher.... de taci?!"
.JPG){kind=link}