O TARA DE POVESTE

sâmbătă, 21 februarie 2026

Poveste înzăpezită: despre "scrisori pierdute"... prin zăpada politicienilor

Ideea poveştii mele, din acest weekend a pornit de la acest anunţ; unul postat de către "onor conducerea" TNB. Chiar atunci când a venit vorba despre unul din numele REPER, al acestui aşezământ de cultură. Şi BRUSC, la ideea unui AMIC real .... m-am dus pe "fenta" acestei idei sugerate: "Salut! Cauta si tu o secventa dintr-un film cu Motoi in decor de iarna cu multa zapada si posteaza!"

Am căutat şi iată ce am selecţionat din marea de imagini... sugerate de către "GOAGĂL"

Şi dincolo de orice alte comentarii, dar şi REALITĂŢI prinse în "ZĂPEZILE" de alte "dăţi" ... pentru vremelnicii politicieni, las ca şi MĂRTURIE... această poză

Dar.... şi un citat din Matei 7:1-12:

"Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă. Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe?"

sâmbătă, 31 ianuarie 2026

Poveşti cu "ţărani": azi.... Marin Preda

Povestea mea, asta de weekend, are un tîlc aparte... şi da este despre cel mai controversat, chiar şi după dispariţia sa... aceea de ŢĂRAN; poate cel mai cunoscut, dintre toţi ţăranii acestei glii!

Am găsit deunăzi o poveste despre ultimile clipe ale lui "Mon Cher", pe acest pământ.... Dar, mult mai important îmi pare mie unul, că îmi confirmă spusele unui alt BOIER. Tot a literaturii ăsteia româneşti, cea postdecembriste... şi pe care îl voi numi simplu... Cornel... precum pseudonimul său... literar şi politic(prietenii, dar şi cîrcotaşii, ştiu de ce).

Iată, mai jos, astă povestire:

În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, scriitor, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuţa, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belşug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soţia sa. A băut o sticlă de rom şi una de whiski toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoşoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeţii cu şoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Şoferul îl urcă scările la Mogoşoaia şi-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naştere. Câţiva din ei, văzând în ce hal este, se duc şi-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală şi se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriţă tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se ştie dacă a mai baut şi apă) şi se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o şezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia. Dar îl găsesc mort, trântit cu faţa în jos, cu o mână atârnându-i pe margineapatului.
Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculaţiile. Pictoriţa cu pricina a dispărul ca prin minune şi nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securităţii, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.
Marin Preda a rămas una din marile conştiinţe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Marlaux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Prust, Joyce. A fost o conştiinţă lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că şi de aici i s-a tras moartea…
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveţi o mare lecţie despre viaţă. S-a luptat cu bezmeticii şi cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minţi, într-o lume cuprinsă de minciună şi delaţiune.
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Carageale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia şi filozofia…
Ca persoană a fost un om închis, şi-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura duşmanii ci îi dispreţuia. A fost un spirit nevrotic, în tinereţe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-şi nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să înveţe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepţionalul şi surpriza vieţii, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experienţa personală lângă toate acestea…”
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi a fanatismului… Pe aceşti oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”
După 1989, Marin Preda, ca de altfel şi Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc…”

Moartea lui Marin Preda, survenită în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, rămâne cel mai mare „cold case” (caz nerezolvat) din istoria culturală a României. La vârsta de 57 de ani, autorul „Moromeților” era în vârful puterii sale creatoare și sociale, fiind directorul Editurii Cartea Românească. Versiunea oficială – asfixiere mecanică prin înecare cu propria vomă pe fondul consumului excesiv de alcool – a fost acceptată birocratic, dar respinsă vehement de familie și de o mare parte a opiniei publice. Suspiciunea că „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost ucis de Securitate nu este doar o teorie a conspirației, ci o ipoteză alimentată de contextul politic exploziv în care scriitorul devenise un pericol real pentru regimul Ceaușescu.

1. „Cel mai iubit dintre pământeni”: Condamnarea la moarte semnată prin carte Cheia misterului morții sale stă în romanul lansat cu doar 3 luni înainte, în februarie 1980. „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost un șoc seismic pentru societatea românească. În cele 3 volume, Preda a făcut o radiografie brutală a „obsedantului deceniu” (anii '50), demascând crimele comunismului, tortura din închisori și stupiditatea activiștilor de partid. Cartea s-a vândut în peste 200.000 de exemplare în câteva săptămâni, oamenii stând la cozi kilometrice. Cenzura a reacționat târziu, realizând că a aprobat un manifest anticomunist. Preda primise amenințări directe cu moartea prin telefon și scrisori anonime. Se spune că Nicolae Ceaușescu însuși a avut o criză de furie citind romanul, considerându-l un atac personal la adresa legitimității regimului. Scriitorul devenise o voce morală prea puternică, un „Soljenițîn al României” pe care Partidul nu îl mai putea controla.

2. Noaptea fatidică de la Mogoșoaia: Camera 6 În acea noapte de mai, Preda se afla la Casa de Creație de la Palatul Mogoșoaia, locul său preferat de refugiu. Martorii (precum poetul Virgil Mazilescu) au relatat o stare de agitație nefirească a scriitorului. După o seară în care a consumat alcool (dar nu în cantități care să justifice coma, conform apropiaților), s-a retras în camera 6. A fost găsit dimineața, rigid, în patul său. Detaliile sunt tulburătoare: fratele său, Alexandru (Sașa), a susținut că a văzut o urmă de lovitură la tâmplă și pete suspecte pe corp care nu semănau a lividități cadaverice normale. Autopsia a fost făcută cu o viteză suspectă, iar dosarul a fost închis rapid ca „accident”. Mai mult, medicii legiști ar fi detectat o alcoolemie de peste 3 la mie, o valoare imensă care nu se potrivea cu declarațiile martorilor despre cât băuse efectiv, sugerând posibila ingerare forțată sau otrăvire.

3. Manuscrisul dispărut și umbra Moscovei Misterul se adâncește prin dispariția notițelor sale. Se știa că Preda lucra la un nou roman, posibil intitulat „Apocalipsa”, care urma să trateze perioada colectivizării și dictatura lui Ceaușescu și mai dur decât o făcuse până atunci. Imediat după declararea decesului, ofițeri de Securitate au sigilat camera și au ridicat saci întregi de documente. Acele manuscrise nu au mai fost văzute niciodată. O altă teorie, susținută de soția sa, Elena Preda, sugerează implicarea agenților sovietici (KGB), deranjați de critica la adresa rușilor din cărțile sale, într-un moment în care România încerca să pară independentă de Moscova.

Indiferent dacă a fost asfixiat cu o pernă, otrăvit sau doar lăsat să moară într-un moment de vulnerabilitate, Marin Preda a fost victima unui sistem care nu tolera oglinzile: el a pus o oglindă în fața comunismului, iar reflexia l-a ucis.

Însă, întrebarea rămâne:"Ce dracu faci, mon cher.... de taci?!"

miercuri, 31 decembrie 2025

Poveste de FINAL; de AN: LOCUL UNDE OAMENII VOR A MIROSI ÎNCĂ... A OAMENI!

Vă scriu BUNILOR... sau (NE)BUNILOR... azi, exact la ziua dintre ani... cu sufletul împărţit... între BUN şi RĂU... între A FI...şi ... A FOST!

Nu faceţi NEBUNIA de a căuta a descifra această INTRODUCERE... Ci, doar ascultaţi... sau citiţi POVESTEA asta; una de final... de an... sau şi mai bine spus; una dintre ani.

Foto Personal: EROUL Zilei

EMIL... este un bun şi vechi amic... din perioada apropriată, când abia se "INVENTASE" ... ăsta; cum naiba îi zic progresiştii?! A, da... COVID... când puneam bazele unei reviste din DOMENIUL atât de incert şi de cenuşiu al apărării autohtone şi da, când mai credeam şi eu, dar şi el... cum că SPORTUL STUDENŢESC ar putea renaşte! Şi da este acelaşi "TIP SIMPATIC" ... care a (re) inventat, dar doar până într-un punct insă, povestea unui ULISE modern, dar care "geaba putirinţă... dacă nu are şi o "leacă" de voinţă". Cunoscătorii ştiu că nu mint; că undeva, în piaţa aceea, unde întoarce tramvaiul, pe la NERVA... aia, a lui TRAIAN... exista un singur OM , dar şi o singură VOCE... care, indiferent de ANOTIMPUL din noi, te întâmpina, imediat ce te zărea... cu expresia:

" - Puştiule, cum eşti; ce mai faci?!"

Azi, TIMPUL a trecut, dar vremurile nu par a se fi schimbat, prea TARE, pentru EMIL... viaţa lui îmi pare o continuă LUPTĂ; una tăcută, dar într-o continuă mişcare... everfescentă, dar si cuantică... Aşa se face că, undeva, într-un loc numai de el ştiut ... dar şi binecuvântat... "puştiul " EMIL s-a hotărât a pune "temeliile" unui muzeu atipic, unul care ar vrea să (ne) amintească tuturor... cum că:

"OAMENII(DACĂ VOR)... POT A MIROSI A OAMENI!"

Foto 2- Imagini din viitorul MUZEU

Dar să-l las (şi) pe el a spune oareşce vorbe... iar restul poveştii mele, îl puteţi găsi de "mâine"... adică, de la ANUL(şi LA MULTI ANI)... pe canalul subsemnatului.... de YTUBE:

La Taifas.69

... VORBA MULTĂ, SĂRĂCIA OMULUI

LA MULTI ANI... SĂNĂTOŞI;

NE REVEDEM... PE 2026!

joi, 25 decembrie 2025

Poveste de Crăciun: unul intrebelic

Azi, vă doreşte şi cel din spatele rândurilor de faţă... un CRĂCIUN FERICIT! Şi un text "DE POVESTE": unul care apaţine domnului RADU ŞTEFĂNESCU...

“Am găsit, într-un vechi ” carnet de bal lista pentru masa de Crăciun, anul 1937, listă făcută de dom’ Pascale , negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor şi de doamna sa Uţa , băcăniţă cu marfă bună şi ieftină dar şi proprietară a multor terenuri din jur, aflate pe foaia de zestre – de pe Maşina de Pâine , numărul 52, lângă Fabrica de sifoane, la bariera Oborului.

Pe la ora 13, în ziua de Crăciun , se strângeau musafirii: d’alde Malaxa, Asan şi Predoleanu, boierii Şerbănescu, Florescu şi Ştefănescu, generalul Petroff, avocatul Petrovicescu, ambasadorul X şi consul Y.
Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacîmuri de argint sterling englezeşti , se servea alune sărate şi ţuică de Văleni . Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul” iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun . Apoi doamnele, vesele şi foarte bine dispuse cu mastică de Chios – începeau să umple masa.
Ouă umplute , cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre , unele poate şi cu anşoa , decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni , mezeluri, neapărat salam de Sibiu , ghiudem , babic , kaizer , trei-patru feluri de brânzeturi , caşcavaluri , Camembert . Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată ! Măsline naturale marinate , nu din cele negre . Se aduceau sticlele de ţuică , neapărat de Văleni şi Piteşti .
Apoi venea marea salată de beuf , făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania , nu, nu ulei de măsline, altceva, dar nu se mai ştie calitatea în ziua de astăzi ! Cu o cruce mare, roşie, din murături roşii, gogoşari, peste maioneză strălucitoare. Pâine albă şi neagră , de pe Lizeanu. Erau la rând, tremurând de nerăbdare, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic .
   Apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori. Iarăşi doamnele se ridicau de la masă, evacuau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.
   Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă . Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese .
   Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar . Se servea un vin alb sec , Fetească . Se mai făcea o pauză, bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană , de la Braşov .
   La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni . La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbică de perişoare sau o supă de pui !
Apoi fără întrerupere, apăreau fripturile de porc , curcan şi vânat , cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte , murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat , ficat , rinichi , şorici , lebăr , caltaboş , mititei , POMANA PORCULUI! Două feluri de vin roşu sec, Băbească şi Pietroasele. Pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez !
   Cine voia, comanda o cafea , făcută neapărat din cafea braziliană de la ” Armeanul „. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută !
Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri , călătorii şi vacanţe . Undeva, în salonul mic, se auzea un PATEFON, iar domnii invitau doamnele la DANS !
   Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile , toate odată , ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le ! Portocale, mandarine, banane, ananaşi,
mere, pere şi un… pepene! Urmau cozonacii , imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao. Rahat nu se punea pe atunci ! Vinul se schimba cu dulcele Cotnari! Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi , mereu două . Un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria !
Apoi urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” etc. Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote ! De Crăciun nu se bea şampanie… doar de Revelion !
Pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea (sictir caffe) , semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.
   A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau cărţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit…”