Ţinutul "BALTAGULUI"... şi a întrebărilor fără de număr

Da, mai ales a celor de genul: "DE CE MI SE ÎNTÎMPLĂ, NUMAI MIE?!" Cam aşa se raportează azi, în linii mari... dar şi mai puţin mari; BUCOVINA ...  Dar şi SUCEAVA în general! Bucovina copilăriei mele, nu mai este cîtuşi de puţin cea de atunci... În parte este ceva normal şi explicabil... însă doar în parte! 

    Între timp.... au dispărut şi au fost daţi uitării oameni, puţin importanţi ca nume, dar "GREI" ca şi parte emoţională.  Fie-mi îngăduit  a nu-i pomeni; nu AZI!

Era o vreme când OAMENII erau oameni... adică, vorbeau puţin... sau spre DELOC; dar făceau IMENS de multe lucruri! Taman din acelea folositoare, nu ca azi!

    Era VREMEA când CÂNTECUL se îmbina armonios cu CREDINŢA; când jurnaliştii (atâţia câţi erau) nu căutau SENZAŢIONALUL din orice... Când vizita unui rege, precum cel al IRANULUI era ceva important... dar şi când BOBU(L)... abia de prindea rod, în cea lume politică. Şi da... cei care au prins (pe) BOBU(L) ştiu că, pe atunci... SPICUL nu se "OFILISE" de atîta POLITICHIE. A da... şi când "VREDNICUL DE POMENIRE"... PIMEN era doar un biet călugăr "CURATOR", undeva prin curtea PUTNEI: a MĂNĂSTIRII!

Apoi, prin 2004 când tocmai se împlineau vreo 500 şi ceva anişori de FANE BABANUL;  iar politicul se chinuia "ZOR GRĂMADĂ" a aduce SABIA de la STANBUL, ei chiar şi atunci nu MURISE (încă) chiar toată parte BUNĂ a ţinuturilor "SADOVENIENE". Încă puteai a mai sta la o "STACANĂ" de afinată, una de munte, din zona Dornelor, cu inegalabilul MIRCEA MOTRICI.... 

Dar, din 2008 ÎNCOA... nimica nu a mai fost ca ODINIOARĂ.... Mai întîi au apărut CELEBRELE gropi de RAHAT... marca "MÎRZA şi FLUTUR"... un ceva, venit pe ideea CUMETRIEI. Apoi, de la CUMĂTRUL AVIAR... care răspundea  şi la STRIGĂTURA... aia, cum îi spunea? A da: "DRUJBĂ FLUTUR"... "OMULEŢU" aista a declanşat JIHADUL (că tot se poartă aşa ceva) în tot GIUDEŢ-ul. 

A mers pe principiul LATIN care (bine) mai grăia: "... DIVIDE ET IMPERA"... şi a împărţit BUCATELE, dar mai ales DREPTATEA... Pe principiul atât de ştiut, dar şi IGNORAT:"PRIMUL CARE LINGE... SAU PUPĂ(după caz)... PRIMUL SERVIT!" 

Iar  cei care-l CONTESTAU, "MICUŢUL" le aplica VORBA lui LĂPUŞNEANU VODĂ: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...!”

     Pentru cei care nu au avut timp a se "CULTURALIZA"... din cauză de AVIARĂ.... fac următoarea precizare: Alexandru Lăpușneanul,  e personajul principal din nuvela istorică omonimă de Costache Negruzzi. Răspunsul este dat boierilor care îi comunicau că țara nu-l dorește, fiind rostit cu fermitate și cruzime în momentul revenirii sale pe tronul Moldovei, subliniind intenția sa de a domni cu forța, indiferent de opoziția nobilimii.

Apoi, exact ca-n VECHILE letopiseţe... au apărut şi "PRIMARII; ăia de BOIERI"... 

    Exact ca-n cazul celui de la VATRA MOLDOVIŢEI... care pînă săptămîna trecută răspundea la STRIGATURA, ceea de munte... "SAGHIN" ... sau URECHILĂ! 

Care a avut "TUPEUL" a se PREZENTA şi a candida, asta deşi avea o CONDAMNARE, in primă fază.... iar LEGEA îi interzicea aşa ceva: dar pentru că, încă mai existau "FLUTURI" prin codrii BUCOVINEI, tot aşa şi CLĂPĂUGILĂ a putut !

Şi da... şi-a aranjat o sumedenie de cumetrii, cumetre şi nu numai, doar ca VOTUL, pe acolo să pară... repet să PARĂ ... ca fiind unul legal. Aşa încât, contracandidaţii lui, STRUGARIU şi ANGHEL să nu aibă vreo şansă... Şi a reuşit... deşi, nota bene; pînă la ora 16, din DUMINICA aceea, una a ORBULUI... nu ştia "cu C.I-ul în mînă" cum îl cheamă... şi ce profesie are! 

    După ora 16... da, deja îi revenise CULOAREA în OBRĂJIORI... şi sângele prin "INSTALAŢIE!

Iar, ca să nu credeţi cumva că "BAT POTECILE MUNŢILOR" DEGEABA... iată mai jos, o poză, cu un proces verbal ... taman de la EVENIMENTUL acela.... 

 

    Apoi, când(CULMEA IPOCRIZIEI)... DRUJBĂ FLUTUR îşi pierde aripile, şi SAGHIN rămîne, exact în acea dimineaţă ... o localnică... una vajnică "apărătoare" a "IMPARŢIALITĂŢII" locale mă întreba, cam aşa: 

" -CE CREDEŢI, AL NOSTRU PRIMAR VA PICA ŞI EL... O DATĂ CU FLUTUR?!"

M-am uitat în ochii ei obosiţi şi i-am răspuns ... chiar aşa:

"  -NU ADUCE ANUL.... CE ADUCE CEASUL; OM VEDEA!"

Atunci, singurii PERDANTI cu adevarat, au fost cei doi... STRUGARIU şi ANGHEL... şi care mai tîrziu aveau  a "PLĂTI CU VÎRF ŞI ÎNDESAT"... fiecare, pe persoană fizică! Iar toate astea, pentru că au avut CURAJUL a-l ÎNFRUNTA pe VECHILUL MOŞIEI VATRA MOLDOVIŢEI... Cu un plus de MARTIRIU, pentru cel din urmă.Acolo şa...  URECHILĂ a avut TUPEUL de "NEAM PROST"... nu este doar o ETICHETĂ; în a-l ŞICANA pe ANGHEL şi familia acestuia.... mai exact soţia. Aşa cum vedeţi şi mai jos

De  final, de poveste...  am păstrat această mărturie.... de la faţa locului.... când URECHILĂ se lăuda cu IMAGINEA şi MUNCA altora... fără consimţământul (LEGAL) a acestora... deh, MENTALITATE de PRIMAR BOIER!

 "ARHIVA" A PĂSTRAT ÎNDEMNUL ACESTA: "NU UITATI SĂ IUBIŢI ROMÎNIA , DAR ŞI BUCOVINA.... ÎN FIECARE ZI. NU DE ALTA; E LA LIBER ŞI... ÎNCĂ SE POATE!"

MAI MULTE PE CANALUL DE YTUBE...LA TAIFAS.69

Povestea unei Poze... uneia din Bucovina

Pe 23 februarie 1983, Steaua a întâlnit Metalul Rădăuți, echipă din a treia ligă, în 16-imile Cupei României. Disputat la Rădăuți, pe un ger crunt, la -21°, meciul a fost tranșat de militari în reprizele de prelungiri. Gabi Balint a deschis scorul în minutul 101, iar Tim Câmpeanu a închis tabela în minutul 106, la 0-2.

Meciul a reprezentat și debutul lui Duckadam în poarta Stelei.

 

METALUL R: Regulschi - Ciormoliuc, Bălan, Boghean, Apetroaie - Andrei, Nae, Pruteanu, Chircu - Iavorenciuc (Perlanovschi), V.Stoica (Humeniuc)

STEAUA: Duckadam - Anghelini, Iovan, Belodedici, Fodor - Șt.Popa, T.Stoica, Balint, M.Barbu (Majearu) - Câmpeanu, Turcu

Antrenori: Constantin Cernăianu și Gheorghe Constantin  

 

Deci; nu existau doar Caşuba şi Avădanei... 

 

P.S: Cel care a organizat totul acolo, din raţiuni de stat, a fost un DOMN... se numea HORODNIC. Mai ştie cineva; ceva, de acesta? Dacă da...lăsaţi în comentarii!

Poveste înzăpezită: despre "scrisori pierdute"... prin zăpada politicienilor

 

Ideea poveştii mele, din acest weekend a pornit de la acest anunţ; unul postat de către "onor conducerea" TNB. Chiar atunci când a venit vorba despre unul din numele REPER, al acestui aşezământ de cultură. Şi BRUSC, la ideea unui AMIC real .... m-am dus pe "fenta" acestei idei sugerate: "Salut! Cauta si tu o secventa dintr-un film cu Motoi in decor de iarna cu multa zapada si posteaza!"

Am căutat şi iată ce am selecţionat din marea de imagini... sugerate de către "GOAGĂL"

Şi dincolo de orice alte comentarii, dar şi REALITĂŢI prinse în "ZĂPEZILE" de alte "dăţi" ... pentru vremelnicii politicieni, las ca şi MĂRTURIE... această poză

Dar.... şi un citat din Matei 7:1-12:

"Să nu dați câinilor lucrurile sfinte și să nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă. Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe?"

Poveşti cu "ţărani": azi.... Marin Preda

   

Povestea mea, asta de weekend, are un tîlc aparte... şi da este despre cel mai controversat, chiar şi după dispariţia sa... aceea de ŢĂRAN; poate cel mai cunoscut, dintre toţi ţăranii acestei glii!

Am găsit deunăzi o poveste despre ultimile clipe ale lui "Mon Cher", pe acest pământ.... Dar, mult mai important îmi pare  mie unul,  că îmi confirmă spusele unui alt BOIER. Tot a literaturii ăsteia româneşti, cea postdecembriste... şi pe care îl voi numi simplu... Cornel... precum pseudonimul său... literar şi politic(prietenii, dar şi cîrcotaşii, ştiu de ce).

 Iată, mai jos, astă  povestire:

În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, scriitor, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuţa, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belşug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soţia sa. A băut o sticlă de rom şi una de whiski toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoşoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeţii cu şoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Şoferul îl urcă scările la Mogoşoaia şi-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naştere. Câţiva din ei, văzând în ce hal este, se duc şi-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală şi se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriţă tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se ştie dacă a mai baut şi apă) şi se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o şezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia.  Dar îl găsesc mort, trântit cu faţa în jos, cu o mână atârnându-i pe margineapatului.
           Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculaţiile. Pictoriţa cu pricina a dispărul ca prin minune şi nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securităţii, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.
Marin Preda a rămas una din marile conştiinţe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Marlaux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Prust, Joyce. A fost o conştiinţă lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că şi de aici i s-a tras moartea…
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveţi o mare lecţie despre viaţă. S-a luptat cu bezmeticii şi cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minţi, într-o lume cuprinsă de minciună şi delaţiune.
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Carageale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia şi filozofia…
Ca persoană a fost un om închis, şi-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura duşmanii ci îi dispreţuia. A fost un spirit nevrotic, în tinereţe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-şi nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să înveţe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepţionalul şi surpriza vieţii, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experienţa personală lângă toate acestea…”
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi a fanatismului… Pe aceşti oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”
După 1989, Marin Preda, ca de altfel şi Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic…m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc…”

 Moartea lui Marin Preda, survenită în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, rămâne cel mai mare „cold case” (caz nerezolvat) din istoria culturală a României. La vârsta de 57 de ani, autorul „Moromeților” era în vârful puterii sale creatoare și sociale, fiind directorul Editurii Cartea Românească. Versiunea oficială – asfixiere mecanică prin înecare cu propria vomă pe fondul consumului excesiv de alcool – a fost acceptată birocratic, dar respinsă vehement de familie și de o mare parte a opiniei publice. Suspiciunea că „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost ucis de Securitate nu este doar o teorie a conspirației, ci o ipoteză alimentată de contextul politic exploziv în care scriitorul devenise un pericol real pentru regimul Ceaușescu.

1. „Cel mai iubit dintre pământeni”: Condamnarea la moarte semnată prin carte Cheia misterului morții sale stă în romanul lansat cu doar 3 luni înainte, în februarie 1980. „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost un șoc seismic pentru societatea românească. În cele 3 volume, Preda a făcut o radiografie brutală a „obsedantului deceniu” (anii '50), demascând crimele comunismului, tortura din închisori și stupiditatea activiștilor de partid. Cartea s-a vândut în peste 200.000 de exemplare în câteva săptămâni, oamenii stând la cozi kilometrice. Cenzura a reacționat târziu, realizând că a aprobat un manifest anticomunist. Preda primise amenințări directe cu moartea prin telefon și scrisori anonime. Se spune că Nicolae Ceaușescu însuși a avut o criză de furie citind romanul, considerându-l un atac personal la adresa legitimității regimului. Scriitorul devenise o voce morală prea puternică, un „Soljenițîn al României” pe care Partidul nu îl mai putea controla.

2. Noaptea fatidică de la Mogoșoaia: Camera 6 În acea noapte de mai, Preda se afla la Casa de Creație de la Palatul Mogoșoaia, locul său preferat de refugiu. Martorii (precum poetul Virgil Mazilescu) au relatat o stare de agitație nefirească a scriitorului. După o seară în care a consumat alcool (dar nu în cantități care să justifice coma, conform apropiaților), s-a retras în camera 6. A fost găsit dimineața, rigid, în patul său. Detaliile sunt tulburătoare: fratele său, Alexandru (Sașa), a susținut că a văzut o urmă de lovitură la tâmplă și pete suspecte pe corp care nu semănau a lividități cadaverice normale. Autopsia a fost făcută cu o viteză suspectă, iar dosarul a fost închis rapid ca „accident”. Mai mult, medicii legiști ar fi detectat o alcoolemie de peste 3 la mie, o valoare imensă care nu se potrivea cu declarațiile martorilor despre cât băuse efectiv, sugerând posibila ingerare forțată sau otrăvire.

3. Manuscrisul dispărut și umbra Moscovei Misterul se adâncește prin dispariția notițelor sale. Se știa că Preda lucra la un nou roman, posibil intitulat „Apocalipsa”, care urma să trateze perioada colectivizării și dictatura lui Ceaușescu și mai dur decât o făcuse până atunci. Imediat după declararea decesului, ofițeri de Securitate au sigilat camera și au ridicat saci întregi de documente. Acele manuscrise nu au mai fost văzute niciodată. O altă teorie, susținută de soția sa, Elena Preda, sugerează implicarea agenților sovietici (KGB), deranjați de critica la adresa rușilor din cărțile sale, într-un moment în care România încerca să pară independentă de Moscova. 

Indiferent dacă a fost asfixiat cu o pernă, otrăvit sau doar lăsat să moară într-un moment de vulnerabilitate, Marin Preda a fost victima unui sistem care nu tolera oglinzile: el a pus o oglindă în fața comunismului, iar reflexia l-a ucis.

Însă, întrebarea rămâne:"Ce dracu faci, mon cher.... de taci?!"

Poveste de FINAL; de AN: LOCUL UNDE OAMENII VOR A MIROSI ÎNCĂ... A OAMENI!

Vă scriu BUNILOR... sau (NE)BUNILOR... azi, exact la ziua dintre ani... cu sufletul împărţit... între BUN şi RĂU... între A FI...şi ... A FOST!

Nu faceţi NEBUNIA de  a căuta a descifra această INTRODUCERE... Ci, doar ascultaţi... sau citiţi POVESTEA asta; una de final... de an... sau şi mai bine spus; una dintre ani. 

 Foto Personal: EROUL Zilei

EMIL... este un bun şi vechi amic... din perioada apropriată, când abia se "INVENTASE" ... ăsta; cum naiba îi zic progresiştii?! A, da... COVID... când puneam bazele unei reviste din DOMENIUL atât de incert şi de cenuşiu al apărării autohtone şi da, când mai credeam şi eu, dar şi el... cum că SPORTUL STUDENŢESC ar  putea renaşte! Şi da este acelaşi "TIP SIMPATIC" ... care a (re) inventat, dar doar până într-un punct insă, povestea unui ULISE modern, dar care "geaba putirinţă... dacă nu are şi o "leacă" de voinţă". Cunoscătorii ştiu că nu mint; că undeva, în piaţa aceea, unde întoarce tramvaiul, pe la NERVA... aia, a lui TRAIAN... exista un singur OM , dar şi o singură VOCE... care, indiferent de ANOTIMPUL din noi, te  întâmpina, imediat ce te zărea...  cu expresia: 

" - Puştiule, cum eşti; ce mai faci?!"

Azi, TIMPUL a trecut, dar vremurile nu  par a se fi schimbat, prea TARE, pentru EMIL... viaţa lui îmi pare o continuă LUPTĂ; una tăcută, dar într-o continuă mişcare... everfescentă, dar si cuantică... Aşa se face că, undeva, într-un loc numai de el ştiut ... dar şi binecuvântat... "puştiul " EMIL s-a hotărât a pune "temeliile" unui muzeu atipic, unul care ar vrea să (ne) amintească tuturor... cum că:

"OAMENII(DACĂ VOR)... POT A MIROSI A OAMENI!"

 Foto 2- Imagini din viitorul MUZEU

Dar să-l las (şi) pe el a spune oareşce vorbe... iar restul poveştii mele, îl puteţi găsi de "mâine"... adică, de la ANUL(şi LA MULTI ANI)... pe canalul subsemnatului.... de YTUBE:

La Taifas.69

 ... VORBA MULTĂ, SĂRĂCIA OMULUI

LA MULTI ANI... SĂNĂTOŞI;

NE REVEDEM... PE 2026!