Ce spune azi... DAN VOINEA
În rest....
Acolo, de departe cel mai interesant stand a fost cel al Universităţii Româno-Americane, unde domnul Narcis Laurenţiu Mănăilă chiar îţi dădea încredere în "alegerea viitorului"!Asta, spre deosebire de colegii de stand, cei de la UNAP, care parcă aveau "un morcov... uitat în anume părţi"! Şi da, erau tare reticienţi cu presa. De unde şi chestia aceea matematică, care (ne) zice că:
" Dacă A=B... şi B=C... atunci se prea poate ca si A=C "
Ca final... unul de duminică... vă propun iar două variante....
Prima: pentru cei de la UNAP...
Iar, pentru cei care iubesc frumosul.... acest fragment, din "Lumea Normalitătii"
GÂNDURI BUNE....FĂRĂ (DE) TEOREME... ŞI (DE)RĂUTĂCISME!
Hm ce spuneţi?! Încercăm, sau încercaţi?! V-aţi "aventura"?!
Eu vă sfătuiesc să nu.... Şi (cam) iată de ce....
Da...da; taman la Biblioteca Naţională... Şi acest edificiu de "educat plozii" momentan este condus de un alt "eclozat" de a lui Fluturică Drujbă.... Unul, Bogdan Gheorghiu... da, da...acel "Actoraş Grăbit". Dar uitaţi că, microbul "Telectualului Provincial" nu este valabil numai aici...ci şi acolo, la Suceava. Iată mai jos:
Dar uitaţi, ca să nu spuneţi că E.U. am o părere de "maleetendu" arbitrar, iată ce spune şi o altă voce de acolo, cu "urme vagi de ziarist, de gazetă de birou; de genul Pentru Patrie" .Unul care răspunde când îl strigi, la numele de Gabi. Şi ajunge...
"La OPERĂ, ce mai CAPODOPERĂ!
Ministrul
Culturii!? Scaun pe care a stat Octavian Goga, Andrei Pleșu sau Ion
Caramitru?!?! Cât tupeu poți să ai, măi băiete!?!?! Director la Biblioteca Națională, în locul istoricului și profesorului universitar Adrian Cioroianu!?!?!
Simbolistica
mâinilor împreunate, ca un blazon personal, la îndemână, să zic așa,
schema potrivită a sexului feminin, strânsă la un loc cu toate tarele
personale, deopotrivă!
Definiția este insuficientă! Mă opresc aici.
Mă opresc pentru respectul și cuvința față de colegii din presă. Chiar
și pentru cei vopsiți. El n-a fost niciodată gazetar.
Bogdan n-a
făcut o știre în viața lui. A fost realizator de emisiuni, din poziția
stând în kur, cu un singur organ de documentare, rectul pliat și
relaxat.
Acum, la Operă? Poate la operetă! Orfeu în infern sau
,,Lăsați-mă să-i cânt lui Gherghe Flutur,, compoziție în interpretarea
autorului!
Restul, povesti de frizer tăvălit prin puf de papagal...
Rușine!
Și câte mai am de spus...
Probabil, jenat de ceea ce se întâmplă, am să mă opresc aici.
Probabil!"
Imaginile sunt din "zona mixtă" unde ar trebui să fie "o leacă" de linişte... Dar, de unde?
Apăi după... asta, tu vizitatorule, o să rămâi cu starea asta...
Sau... asta:
Şi nu numai.... Iată câteva poveşti... un fel de REACTUALIZARE a emisiunii "TEZE ŞI ANTITEZE" de la radio "EUROPA LIBERĂ"...
TEMA...(CEA) din-ntâi
A doua TEMA
A TREIA, dintre ele....
Şi, in loc de CONCLUZII... iată o ANTITEZĂ; una Dâmboviţeană
Totul a început cu regimentele de spahii ale Imperiului Otoman, care au adus fiertura pe teritoriul românesc încă din secolul al XVI-lea. În limba turcă, çorba însemna tocană sărată - un preparat simplu, gras, menit să hrănească soldați obosiți. Șefii regimentelor erau cunoscuți sub titulatura de ciorbagii, pentru că lângă cortul lor se afla mereu popotea unde fierbea cazanul.
Dar românii nu s-au mulțumit niciodată cu o simplă zeamă sărată. Au făcut ceva ce nicio altă bucătărie din Balcani nu a replicat - au acrit-o. Și nu cu lămâie sau oțet, cum ar fi făcut oricine altcineva, ci cu borș - un lichid fermentat din tărâțe de grâu pe care nicio altă bucătărie europeană nu-l folosește în același fel.
Borșul românesc este rezultatul unui proces de fermentare care durează câteva zile într-o putină de stejar sau un borcan de lut. Tărâțe de grâu amestecate cu mălai, apă clocotită, și huște - tărâțe deja acrite de la un borș vechi, care servesc drept starter pentru noul lot. Procesul produce bacterii probiotice și acid lactic, transformând un simplu amestec de tărâțe într-un lichid ușor gălbui cu un gust acru inconfundabil.
Cea mai veche rețetă de borș documentată în România vine de la un învățător pe nume G. Lupașcu, din satul Pleșești, județul Suceava. Descrie în detaliu cum se amestecă trei părți de tărâțe de porumb cu o parte de tărâțe de grâu, se adaugă huște din borșul vechi, se toarnă apă clocotită și se lasă la fermentat.
Doar cei care au trăit în gospodăriile românești de altădată pot înțelege cu adevărat ce însemna borșeriul - putina din brad sau stejar care stătea în fiecare casă și din care se scotea zilnic borș proaspăt. Fiecare lot devenea mai puternic decât cel anterior, iar gustul se transmitea din generație în generație, ca un aluat de maia vie.
Fiecare regiune a României și-a creat propria identitate a ciorbei. În Moldova, ciorbele sunt cele mai acre și mai picante - borșul din tărâțe este ingredientul principal, iar leușteanul este nelipsit. În Muntenia, se adaugă pastă de roșii și ardei gras, iar acrirea se face tot cu borș. În Transilvania, ciorbele sunt mai consistente, dresuiite cu gălbenușuri de ou și smântână, acrirea făcându-se cu zer sau zeamă de varză. În Dobrogea, ciorbele de pește domină, cu influențe turcești evidente și condimente orientale.
Ciorba de burtă este poate cel mai emblematic exemplu de cum românii au transformat un preparat străin în ceva complet diferit. Turcii o gătea simplu, din stomac de vită cu puțin oțet. Românii au adăugat smântână, gălbenuș, usturoi pisat, zarzavat de supă, leuștean și ardei iute. Gastronomul Radu Anton Roman o descria ca un preparat care pare făcut pentru birjari beți, dar are cel mai sofisticat mod de preparare din toată bucătăria românească.
Prima mențiune a unui preparat similar ciorbei de burtă în București datează din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, când bucureștenii pregăteau o mâncare numită pacea, din picioare de oaie sau vițel, dreasă cu ou și oțet. În 1552, când Timișoara a fost cucerită de turci, ciorba de burtă a pătruns oficial în Banat, odată cu trupele otomane.
Cel mai important moment din istoria scrisă a gastronomiei românești a venit în 1936, când Cecilia Maria Simionescu, sub pseudonimul Sanda Marin, a publicat prima ediție a Cărții de bucate. Peste 1.500 de rețete, de la ciorbă de burtă la cozonac, au codificat pentru prima dată bucătăria românească într-un singur volum. Cartea a ajuns la peste 12 ediții și a dominat bucătăriile românești aproape un secol.
Te-ai întrebat vreodată de ce în nicio altă țară din Europa nu vei găsi ciorba acră la fel ca în România? Francezii au supe cremă, italienii au minestrone, spaniolii au…
A... şi dacă tot este DUMINICĂ.... să mai (şi)rîdem ... adică... "HAZ.... de NECAZ"!
