POVESTEA "IDEALĂ" A UNEI IDEI: ... A LIDERULUI DE SINDICAT

 

ÎMI VOI FACE DATORIA, ATÂT CEA DE JURNALIST, DAR MAI ALES CEA DE BLOGER, CA AZI, PÂNĂ LUNEA VIITOARE... AICI SĂ EXISTE ACEASTĂ POVESTE: DESPRE UN ADEVĂRAT ȘI REAL LIDER DE SINDICAT:...ADRIAN NANIA!

Pentru ziariștii din domeniul sindical, mai ales cei ”OLD FASHION”, dar și pentru sindicaliștii români post decembriști, numele acesta  nu mai are nevoie de o prezentare... Eu unul am avut bucuria și reala plăcere dea fi invitatul domniei sale, la casa domniei sale, de la munte... Unde, la o bere și mai multe guri... de aer proaspăt am reușit a ”pune țara, la cale...” și depăna amintiri, dar și adevăruri mai puțin știute, dar și mai puțin digerabile, atât pentru liderii... din domeniul apărării naționale, cât și a lumii sindicaliste! Îmi fac datoria, de a mai face precizarea că, acesta este doar un mic fragment... dintr-un interviu mult mai mare, care va apărea în revista ”Arsenalul Sindicatelor”.Vă asigur din start că nu veți avea ce regreta.  Doar  vă (mai) doresc: ”Poftă Mare, la lectură....”

Rep: Cine pe cine a ales: viața sindicală pe dvs, sau dvs ați ales-o? Care au fost "privelegiile", dar mai ales "privațiunile" unei astfel de alegeri?

 Adrian Nania: Răspunsul clasic, cel mai simplu, ar fi „oamenii” ei m-au ales! Realitatea este însă alta și nu aș fi eu însumi, dacă nu aș relata-o  chiar și aici! Nu am fost membru de partid și Revoluția m-a prins într-o unitate militară, institut de cercetare rachete, manifestându-mă ca  și un contestatar al regimului,de atunci,  un fel de lider în stadiu incipient de dezvoltare. Atunci, în acele zile nebunești, era să fiu arestat, dar oamenii m-au salvat și astfel am devenit un fel de lider al lor. La doi ani distanță, prin octombrie 1991, deveneam liderul Federației Sindicale „UNIREA”, ales cu o majoritate covârșitoare. Sunt convins că și aceasta este o profesie, ca oricare alta și dacă nu ai vocație, degeaba o practici. 

Rep:  Se poate spune, rog a mă corecta dacă greșesc că, a fi azi LIDER SINDICAL, este mai curând o vocație, decât o funcție trecătoare?

A.N: Când am acceptat să candidez, nu m-am gândit la avantaje sau privațiuni, nici nu știam ce mă așteaptă în viitor! A fost pur și simplu o provocare, iar în viața mea de atunci se simțea nevoia unei schimbări  ... Un singur lucru am cerut colegilor de federație, un lucru care ulterior s-a dovedit esențial: să fiu plătit de sindicate! Astfel, toate amenințările, șantajul, dar și provocările ulterioare ale serviciilor s-au dovedit ineficiente, deoarece eram complet independent și protejat de lege.