luni, 30 noiembrie 2020

POVESTEA DE SFANT ANDREI: ....MOARTEA NU (SE) EXISTA!

 

Pe asta, spuneți sincer o știați? Eu, unul...sincer vă scriu că, ceva, ceva simțeam, dar nu puteam a o demonstra!Așa se face că...  o nouă teorie științifică, nu lipsită de controverse, demonstrează că nu există un „punct terminus” al existenței omului, așa cum, de altfel, susțineau multe dintre conceptele antichității.

 

Mai direct... pe înțelesul lui Andrei, din vârful muntelui:  Robert Lanza, cercetător la Advanced Cell Technology, a făcut o demonstrație din care reieșea că, atunci când corpul biologic își termină „bateriile”, tot mai rămân 20 de wați de „energie informațională” care este absorbită în alt univers. Sau mai multe, perpetuu, dacă se adaugă și teoria „podului Einstein-Rosen”. Prin observații ce țin de fizică cuantică s-a ajuns la noțiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, în loc de „univers”. Adică, există un număr infinit de „universuri” și tot ceea ce este posibil să se întâmple are loc în unele dintre acestea. Iar ceea ce nu este posibil să se întâmple este doar moartea! Toate aceste multiple universuri există simultan și, indiferent ce se întâmplă într-unul dintre acestea, „acțiunea” se continuă într-un altul. Dacă un corp își termină „bateriile” într-un univers, nucleul energetic de 20 de wați – măsurat științific – care a făcut creierul să funcționeze ca un computer nu se stinge odată cu trupul. Se știe de mulți ani că „energia nu se distruge, se transformă”, iar „fântâna energo-informațională” a creierului, cum au numit cercetatorii cei 20 de wați, transcede într-un nou univers.

  •  Cine este Robert Lanza? 

Medic, om de știință și filozof, în prezent șeful Institutului Astellas pentru Medicină Regenerativă și profesor la Wake Forest University School of Medicine. În 2001, Lanza a fost primul cercetător care a clonat o specie pe cale de dispariție (bizon indian), iar în 2003, a clonat un bou sălbatic pe cale de dispariție (un Banteng) din celulele înghețate ale pielii unui animal care murise la Grădina Zoologică din San Diego.... LA MULȚI ANI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu