Vremea Pandemiei noastre... Ipocrizia ca arma

Saptamana asta, un bun si vechi amic, de presa... si nu numai, s-a ratacit pe lumea aceasta si-a plecat spre Lumina!Dar nu despre asta vreau sa scriu ci... despre IPOCRIZIE, ca arma...  a unei existente minime!

Orice definiţie a ipocriziei surprinde, ca element esenţial, diferenţa dintre ceea ce se afirmă şi ceea ce se crede, de fapt - o distanţă, adesea diametrală, între credinţă şi acţiune sau afirmaţie. Elementul care e trădat, deci, nu e gîndul şi nici intenţia, ci credinţa. Mai precis, cred că X este un idiot, dar îi complimentez inteligenţa (sau invers), ori cred că trebuie să acţionez într-un fel, dar fac cu totul altceva. Motivaţia ipocriziei nu contează prea mult, demisia de la ceea ce cred e suficientă pentru a fi ipocrit.

Va propun   si o alta abordare ... cea a Sfantului Parinte... Papa. Aceasta spunea anul trecut urmatoarele... ”Isus este invitat la prânz”, a subliniat pontiful la omilie, ”nu din prietenie, ci pentru a fi judecat”. ”Există o atitudine pe care Domnul nu o suportă, ipocrizia”, a remarcat mai departe Sfântul Părinte. Deseori, de altfel, Isus spune despre farisei că sunt ipocriți, morminte văruite.  ”Pe dinafară tu ești perfect, mai mult, apretat de o manieră corectă, dar pe dinăuntru ești altceva. Atitudinea ipocrită vine de la marele mincinos, diavolul. El este marele ipocrit”, iar ipocriții, a spus pontiful, sunt ”moștenitorii” lui. Papa Francisc: «Ipocrizia este limbajul diavolului, este limbajul răului care intră în inima noastră și este semănat de diavol. Nu se poate trăi alături de oameni ipocriți, dar ei există. Lui Isus îi place să demaște ipocrizia. El știe că chiar această atitudine ipocrită îl va duce la moarte, pentru că ipocritul nu se gândește dacă folosește mijloacele legitime sau nu, el merge înainte. Este nevoie de calomnie? Facem calomnie. De martorul fals? Căutăm un martor fals».

Unii, a reluat Sfântul Părinte, ar putea să obiecteze că ”între noi nu există o ipocrizie de acest fel”. A gândi astfel este, de fapt, o greșeală. Papa Francisc: «Limbajul ipocrit, nu voi spune că este normal, dar e răspândit, este unul de fiecare zi. A apărea într-un fel și a fi într-un alt fel. În lupta pentru putere, de exemplu, invidiile, geloziile te fac să apari cu un anumit mod de a fi, iar înăuntru este veninul pentru a ucide, pentru că întotdeauna ipocrizia ucide, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu ucide».

Este necesar să ne vindecăm de această atitudine și să căutăm medicamentul cel mai eficace, spunând adevărul și acuzându-ne pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu. Papa Francisc: «Trebuie să învățăm să ne acuzăm pe noi înșine: ”Am făcut asta, am gândit asta, cu răutate, sunt invidios, aș vrea să-l distrug pe cutare...” Cele ce sunt în noi, să ni le spunem, înaintea lui Dumnezeu. Este un exercițiu spiritual care nu e frecvent, nu este comun, dar să încercăm să-l facem: să ne acuzăm pe noi înșine, să ne vedem în păcat, în ipocrizie, în răutatea care se află în inima noastră, pentru că diavolul seamănă răutatea, și să-i spunem Domnului: ”Uite, Doamne, cum sunt”. Și să o spunem cu umilință».

 Laic ... ar mai exista o abordare: Există o mare diferenţă între ipocrizie şi minciună. Ipocritul trădează propriile-i convingeri, mincinosul trădează adevărul. Sigur că şi ipocritul, şi mincinosul se înscriu în aria falsului, dar primul păcătuieşte faţă de el însuşi, în vreme ce al doilea păcătuieşte faţă de adevăr, faţă de ceva ce este, măcar ca obiect al cunoaşterii, în afara sa, ca subiect cunoscător. Ceea ce-l salvează pe ipocrit este că, spre deosebire de mincinos, poate spune adevărul, în cazul în care credinţa sa e falsă.

"Fă ce zice popa, nu ce face popa!" - spune o vorbă românească. Este cea mai eficientă atitudine în faţa ipocriziei. 

Partea cealalta... in cele din urmă, Sfântul Părinte incheia..spunand: ”un creștin care nu știe să se acuze pe sine nu este un bun creștin” și riscă să cadă în ipocrizie. Sfântul apostol Petru ne arată calea de urmat atunci când îi spune Domnului: ”îndepărtează-te de mine pentru că sunt un păcătos”.