POVESTEA ZIARISTULUI CU... MII DE FEȚE!

AZI, MIȘU ANTONESCU SE DESPARTE DE NOI... CEILALTI! UN OM DEOSEBIT, DESPRE CARE NU AI PUTEA VORBI, NICI LA MIȘTO, ȘI NICI ÎN DOUĂ VORBE!DAR IATĂ, PE SCURT O POVESTE MAI PUȚIN ȘTIUTĂ A OMULUI SELECTIV, ÎN TOATE... AȘA CUM REIESE DIN PRESA VREMII.CU LUMINI ȘI UMBRE!

• SPUTINIK-ROMÂNIA   

”Viaţa lui Mihai Antonescu a fost un roman ciudat, contrastant şi plin de paradoxuri - ca şi cum ai introduce un generos şi nefericit demon dostoievskian în scrierile lui Ilf şi Petrov.

Cu certitudine, nu i-ar fi plăcut să-l laud. Se simţea bine când era atacat, pentru că, nu ştiu de ce, avea o dorinţă de contrar şi de contrarietate. Era lucid şi nervos. Era generos şi avea dorinţa de fi văzut ca un fel de... asasin. Era un om care se dăruia cu totul unei prietenii, dar brusc simţea nevoia unui capăt - care însemna o trecere la regimul armelor; prietenia devenea război, brusc! Mihai Antonescu era...

Aici mă opresc. "Mihai Antonescu era...".

Nici acum nu-mi vine să cred că scriu propoziţia sta pe care, din nefericirea firescului vieţii şi vârstei, am scris-o de prea multe ori. La Mihai nu a fost însă vârsta, nici firescul vieţii. A fost un destin într-o lume ciudată, în care un om genial şi selectiv se regăsea tot mai greu.

Mihai, genial la propriu şi posedând o cultură vastă, nu a ştiut... Cea mai bună a Americii carte nu a niciodată fost tipărită, spune un personaj care îmi aducea tot timpul aminte de Mihai, acel Raymond Reddington, din serialul "The Blacklist". Aşa şi cu Mihai Antonescu - are mii de articole - multe, repet, geniale sau cel puţin excepţionale - dar nu le-a publicat într-un volum.

Nu a urmat cursurile unei facultăţi, i se părea o ipocrizie. Nu avea nevoie, cultura lui extraordinară, în multe, multe domenii, făcea inutile diplomele. A făcut emisiuni memorabile la Dan Diaconescu, despre bănci, circuite financiare punând în dificultate experţi, provocând reacţii de massă. "Dumneavoastră trebuia să fiţi guvernatorul Băncii Naţionale", îi strigau cei din partidul lui Diaconescu. Editorialele şi analizele sale din "Bursa" au avut impact pe piaţa de capital... iar el era un autodidact, fără "patalama". Azi noapte a murit pe la 2... Cred că pe la 6 dimineaţa l-am visat, cum zâmbea şi-mi spunea "Cel puţin am reuşit să termin ASE-ul". Nu ştiu ce-o însemna, dar era învăluit într-o lumină aurie, părea fericit...”

• Provincialul care se face ziarist

In 1990 se muta in Bucuresti un tinar de 24 de ani. Operator exploatare la Oficiul de calcul al IRUEAR Campina, cu o retributie tarifara de 2425 lei, in divort, fara copii, fara proprietati, Mihai Antonescu vine in metropola cu ambitii mari si planuri precise. Prezenta constanta la manifestatiile din 12, 28, 29 ianuarie din capitala, Antonescu incepe sa frecventeze nediscriminativ sediile proaspat infiintate ale renascutelor partide politice si redactiile saracacioase ale publicatiilor nou ivite.

Se inscrie in Partidul National Liberal, unde cu sprijinul concitadinei sale Corina Dragan si prin buna impresie creata unor oameni ca Gelu Netea si Simion Ciomac, devine nelipsit din camerele biroului de presa si redactiei celor doua oficioase liberale. In acelasi timp incepe sa curteze celalalt partid istoric, PNTcd, la al carui organ de lupta impotriva comunismului, ‘Dreptatea’, incepe sa scrie. Dealtfel, a doua zi dupa alegerile din 20 mai 1990, primele alegeri libere, Mihai Antonescu demisioneaza galagios din PNL si se inscrie extrem de teatral in PNTcd, unde entuziasmul sau contrastind cu doliul post electoral ii aduce o vremelnica glorie. In prima parte a anului 1990 Antonescu scrie peste o mie de texte de presa cu care bombardeaza toata presa particulara – Strada, Phoenix, Renasterea, Catavencu, Lucifer, Contrast. In toamna anului 1990, in urma unui sondaj efectuat de revista ‘Phoenix’, sondaj de acuratete indoielnica, Antonescu se claseaza pe locul 8 in topul celor mai populari gazetari post-decembristi.

In anii ’90 reuseste sa acceada in cele mai diferite arii ale mediului gazetaresc, devine sef la o publicatie, Observator, la care colaborau Ion Cristoiu, Iosif Sava, Dan Grigorescu, Cezar Tabarcea, Emanuel Valeriu, Zina Dumitrescu, Tudor Caranfil. Reuseste sa-l convinga pe primul mogul al presei postrevolutionare, Mihail Carciog, sa scoata un nou saptaminal, in ciuda vehementei si indreptatitei opozitii a boardului format din Cristoiu si Nistorescu, face acelasi lucru cu Max Banush. Pleaca repede, de fiecare data, ca un om care si-a incheiat misiunea si caruia I s-a trasat o noua sarcina. Dispare din presa pentru o vreme pentru a reaparea altundeva, la fel de brusc si zgomotos. In  1993, Antonescu vine in audienta la Ion Cristoiu la ‘Evenimentul Zilei’. Acesta il angajeaza pe Antonescu ca reporter pe tura de noapte. Dupa mai putin de o luna, reporterul devine publicist comentator. Un publicist care nu prea publica.

Apropiat al PRM si al lui Corneliu Vadim Tudor, pe care il cunoaste in 1991 prin intermediul lui Dan Ioan Mirescu, Antonescu incepe un laborios si profitabil trafic de documente secrete dintr-o tabara in alta. In 1994, Corpul de Control al Primului Ministru Vacaroiu era un fief al Romaniei Mari. Seful sau, Ion Honcescu, simpatiza cu organizatia patriotarda, iar Maria Mateiciuc, Dan Ioan Mirescu si fostul ofiter de Securitate, Toma Nastase, erau chiar membri de partid cu acte in regula si cu functii de conducere.

Dosarele alcatuite de Corp, cu statut de secret de serviciu, erau copiate si cumparate de Antonescu, cel care, cu un adaos comercial nesimtit le vindea lui Ion Cristoiu. ‘Evenimentul Zilei’, cel mai mare cotidian din tara, cu un tiraj ce batea jumatatea de milion de exemplare, cu doua editii zilnice, angajat in lupta in tabara Petre Roman, lucra in favoarea odioasei coalitii Iliescu-Vadim-Verdet-Vatra Romaneasca.

In ianuarie 1995, dupa o lovitura grea data lui Dinu Patriciu (prin expunerea cazului Emilia Nastase, scandal ce l-a facut pe Patriciu sa renunte la toate functiile executive din afaceri), Antonescu pleaca de la ziar, fara nici un motiv. Un om care cistiga bani fara sa lucreze, care nu era obligat sa se prezinte la serviciu si care beneficia de multiple privilegii pleaca trintind usa!

• LUMEA ARABĂ

Consiliat de scriitorul Craciun Ionescu si de diplomatul Stefan Ionescu, Antonescu incepe demersurile de imprietenire cu diplomatii arabi din Bucuresti in iarna 1997-1998. Gaseste audienta la ambasadele Siriei si Irakului unde se imprieteneste cu Hassan Abbas respectiv cu Abdullah Al Janabi.

Este scanat si testat de catre cei doi diplomati, ambii ofiteri superiori ai muhabharatului sirian, respectiv irakian.

In urma avizului negativ pe care Abbas il da unei eventuale colaborari cu Antonescu, acesta este demis si chemat in patrie de Ministerul de Externe, la solicitarea Ministerului Informatiilor.

Abdullah Al Janabi se imprieteneste cu Mihai Antonescu.

In februarie 1998, acesta este invitat la Bagdad de Statul Irakian, in cadrul unei campanii majore de atragere a ziaristilor straini (in doua scopuri: 1. Relatarea ororilor la care este supus poporul si  regimul de catre Statele Unite. 2. Formarea unui scut uman alcatuit din straini. In data de 1 martie 1998 urma sa expire ultimatumul american dat lui Saddam Hussein.) Primeste viza oficiala si se deplaseaza la Bagdad, via Amman. Calatoria e stipendiata de Ministerul Informatiilor din Republica Irak.

La Bagdad Mihai Antonescu petrece doua saptamini si este folosit de regim pentru a influenta ziaristi straini, cum ar fi belgienii Wies Jespers si Odette Peer si bulgarul Valentin Kostov.

Se achita bine de insarcinare si primeste o cota de export de petrol de 40.000 de barili in cadrul programului Petrol contra medicamente. (Antonescu nu are banii necesari sa realizeze tranzactia favorizata, asa ca vinde drepturile lui Amer Obaid Eyada, om de afaceri strategic din Bucuresti.)

La sfirsitul ‘sejurului’, in apropiere de Mossul, in Kurdistanul de nord, Antonescu este ranit de un glont 7,62 parabellum tras de un franctiror kurd, glont care a patruns in abdomen prin flancul sting.  A fost operat si tratat in secret intr-un hotel din Mossul, pentru a evita un scandal diplomatic. Felul in care a pastrat discretia asupra evenimentului i-a crescut din nou actiunile lui Antonescu.

Intors in Bucuresti, Mihai Antonescu se apropie de doua organizatii islamiste, Centrul Islamic Semiluna (condus de dr. Ahmed Mazhar Nakechbandi, agent sirian) si Liga Islamica (condusa de dr. Fariz Allaqta, agent al unei organizatii yemenite). Ajunge atit de departe in gratiile musulmanilor din Bucuresti incit este singurul crestin care a participat la nunta fetei lui Nakechbandi, la moscheea Al Rahman (Cringasi).

Se imprieteneste cu Amer Obaid, la acea vreme asociat cu fiul lui Saddam Hussein, caruia ii face multe servicii remunerate generos. In 2001, Antonescu editeaza o revista bilingva – ‘Orient’ (Al Shark) pe care o tipareste in nume propriu, ca persoana fizica, si o distribuie gratuit. El devine primul nearab din Europa care scoate pe speze proprii o revista de propaganda araba! In 2002 infiinteaza societatea comerciala Poligraphia SRL.