POVESTEA CRUCII... A CRUCII COPIILOR

La 1212 am avut de-a face cu ”o  varietate  de evenimente imaginare sau reale din 1212, care combină unele sau toate elementele de mai jos: vedeniile unui băiat francez sau german, intenția de a converti prin mijloace pașnice la Creștinism, Musulmanii, din Țara Sfântă, mulțimile de copii călătorind spre Italia și aceiași copii vânduți ca sclavi.” Cu toate acestea, încă mai există destule mărturii care se contrazic  între ele, iar cruciada copiilor este un subiect care nu este elucidat complet de cercetarea istorică. 

La noi, foarte puțini cunoaștem faptul că, în anul 1981, un copil numit MUGUR IULIAN CĂLINESCU a avut propria sa cruciadă, cu un SISTEM... corupt, inert și îmbătrănit. Și totul a început pe data de 14 Septembrie, când ortodocșii prăznuiesc ÎNĂLȚĂREA SFINTEI CRUCI.

Care CRUCE devine după cum veți vedea CRUCEA sa, una personală, dar și una a Poporului său. Este o poveste pe cât de tristă și de interesantă, pe atât de delicată, în mesaj.. și azi la mai bine de treizeci de ani! Povestea acelui tânăr din Botoșani s-a derulat cu puțină vreme, înainte de evenimentele din Brașov, și din Decembrie 89... Spre deosebire de acelea, ”Războiul”  atunci s-a dus tacit și inegal, între un SISTEM aflat la ”Putere” și un copil aflat la pubertate! 

Marius Oprea, expert în cadrul IICCMER, a declarat că tănărul „a avut foarte mult de suferit de pe urma anchetelor Securităţii. Bănuiala noastră, preluată de la mama sa, este că în cursul acestor anchete ar fi fost otrăvit, poate chiar iradiat, pentru că Securitatea şi regimul comunist nu puteau tolera ca un asemenea exemplu pe care el îl dăduse, de împotrivire la politica regimului, să fie luat în seamă şi de ceilalţi români.”

Dar, iată ce scrie în cartea sa, M.Oprea, despre ziua în care autoritățile de atunci au descoperit fapta și pe făptaș:”

”La fața locului, adică pe strada Marchian, colț cu Cuza Vodă, cei trei Gheorghe, Mihai și Costache, au văzut ce era de văzut. Și anume panourile albastre închis, înalte de doi metri, care adăposteau de ochii lumii. Priveau înscrisurile dușmănoase, care se lăfăiau cu litere mari, albe scrise cu creta: NE-AM SĂTURAT DE STAT LA COZI IMENSE! NU MAI PUTEM ACCEPTA MIZERIILE ȘI NEDREPTĂȚILE DIN ȚARA ASTA! VREM HRANĂ! VREM RESPECTAREA TUTUROR DREPTURILOR ! VREM LIBERTATE!”.

Așa a decurs uimirea, până la consternare a organelor Securității de atunci, care au format echipe de filaj și pândă a posibililor ”făptași”. Era data de 14 septembrie 1981... Ziua în care se prăznuiește Înălțărea Sfintei Cruci! Ce tristă coincidență... Pe data de 18 octombrie, după nopți de pândă asidue, autoritățile comuniste au reușit să-l prindă... care, așa cum veți vedea au părut mai degrabă stânjeniți când au văzut că, în fața lor nu era decât... un copil!

Chiar de a doua zi, comandantul Securității județului, colonelul Hulubaș, raporta la București, celebrului și sinistrului Tudor Postelnicu, ”șăful ăl mare” a Securității, acea stânjeneală, numită mai degrabă o ”victorie a la Pyrus”.

Acesta ar fi pe scurt ”motivul” pentru care Mugur Iulian Călinescu a fost cercetat de organele locale ale Securității acelor vremuri. Tânărul își va asuma întreaga vină... și în februarie 1985 moare, în plină floare a vârstei ”secerat” de o boală cruntă: LEUCEMIE! Chair și azi, la atâta amr de vreme, sunt tare curios să pot înțelege de ce, tânărul a fost obligat să bea cafea, deși acasă nu consuma așa ceva.

Mama tânărului, Rodica Uncescu a crezut, pînă la dispariția ei fizică că, moartea fiului ei se trage de la ”cafelele administrate cu forța”, la Securitate. Când a fost depistată boala, pentru Mugur Călinescu era prea târziu. A murit la 13 februarie 1985. Trecuseră patruzeci de luni, de la arestarea sa de către Securitate. Chiar și la moartea sa, în curtea bisericii existau oameni care spuneau cam așa: ”Ce a crezut copilul ăsta? Că va răsturna regimul?Uite unde a ajuns?”. Peste timp, pe 15 iunie 2005  s-a obținut ”acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă”. Și azi, ”torționarii de ieri” se apără și afirmă că: ”la noi  nu s-au întâmplat astfel de cazuri. Știu că nu s-au folosit asemenea mijloace și noi eram controlați. Se spunea... la Securitate: cu mâinile curate!”

Când să cred că totul, atunci, ar fi putut fi doar un simplu accident... și nu ceva bine gândit și pus la cale, taman ce mi-a căzut în mână un alt document... despre un alt personaj, care ce să vezi... nu era nimeni altcineva decât Nicolae Ceaușescu, mai marele ierarhic a celui pe care l-am numit la începutul rândurilor mele ca fiind... Tudor Postelnicu.

” Scăpat din accidentul de la Moscova, unde s-a prăbușit cu un avion, pe 4 noiembrie 1957, Generalul Nicolae Ceaușescu, ajuns, la 39 de ani, al doilea om din Ministerul Forțelor Armate, merge, personal, la Vadu Roșca, în Vrancea, unde țăranii se opun colectivizării. Împușcă, pe loc, nouă dintre ei, rănește și arestează zeci. Dana Radu piere la nici 28 de ani împliniți. Sătenii îl blesteamă pe Ceușescu să moară cu mâinile la spate, fără să se poată ruga, așa cum s-au stins și semenii lor... Dintre toate țările peste care ciuma comunistă și-a întins neagra mantie, România a opus cea mai înverșunată și mai lungă rezistență. Deși nerefăcut complet, anunță că se va ocupa, personal, de ”stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unitățile Securității Statului, cele de Intervenție, de la Tecuci, să înconjoare satul și pleacă într-acolo.”

Moartea tânărului Călinescu  nu o fi fost una violentă, brutală, murdară, dar Securitatea...  a rămas  de data asta, doar cu mâinile ”iradiate”. De atâta curățenie!De Sus, din Înalturi... Crucea pare că ne arată Calea... Adevărul și Viața!