DOR... DOR DE PREDA

Azi, dar pe acest blog, asta, ca să nu se ”supere” scârbiciile astea, continui discuția, despre Preda și nu numai... sub ideea: ”DOR... DOR DE PREDA”.

Pentru azi, am decis a-l lăsa pe maestrul Geo, să povestească, cu subiect, dar și cu un PREDICAT, mai mult decât ”așezat”... despre o lume apusă, dar mereu nouă: LUMEA ȚĂRANULUI ROMÂN... 

”Întrebat ce îi place din propria operă, față în față cu un cataclism, care i-ar distruge-o, Marin Preda a răspuns, cam așa....  acele pagini din cărțile mele, pe care nu le-aș mai putea scrie, din nou...Revenind la Moromeții săi, Preda este martorul însuși, mai exact este Homerul acestui nou Ulise, al cărui nume este Ilie Moromete. 

Marin Preda a descoperit, prin urmare posibilitatea existenței unui Ulise țăran. Ulise țăran este ori poate fi o autodefinirea personajului Moromete. Simbolul Ulise, ispititor, devine, în felul acesta o lecție a vieții, dar a unei alte vieți. Ea nu derivă din pribegia în spații și timpi, cin din smulgerea din obișnuit, dintr-o odisee a pașilor pe loc, schimbarea provocând-o nestatornicia rânduielilor politice, cu care spiritul lui Moromete, luptă fără de a înțelege că e zadarnic... Moromete, adică fie Tudor Călărașu...fie personajul cărții dumneavoastră... Toma Ștefan”.