POVESTEA... UNEI CĂRŢI DE ..."FLORAR"

Nu, nu este vorba de meseria în sine...ci, mai mult ca oricând de o carte... o carte, construită în tăcere, despre a cărei poveste am să o spun, chiar în prima zi, a lunii lui Florar... Azi... am să vorbesc despre carte, cu unii dintre sărbătoriţii zilei de Sfânt Gheorghe... domnul profesor... Ţiclete... GHEORGHE ŢICLETE!

Un dialog aparte, despre această carte... cu un nume predestinat.... în care s-a vorbit cu mult simţ, BUN...SIMŢ, despre o Românie care cândva era "vibra"sub ochii noştrii... dar care azi, a apus... şi probabil, ori se prea poate ... că a fost ABANDONATĂ... la una dintre gropile de GUNOI... de la PERIFERIA... unei cetăţi... CETATEA LUI BUCUR!

Autor: V-a fost greu, în a parcurge această carte?

Profesorul: Sincer, chiar cu multe probleme inerente vârstei şi suferinţelor care nu mă iartă am reuşit a termina cartea dumneavoastră, joi 14 aprilie, la primele ore ale dimineţii. Dar, la fel de sincer vă mai spun şi că, am trăit alături de autorul cărţii, dar în egală măsură şi cu personajul ei, Toma Ştefan, toată această carte. Chiar şi titlul ales: "Numele ţi-l dau părinţii şi naşii- Renumele ţi-l faci singur..." spune totul, chiar din start.

Autor: Deci, cum a început totul...

Profesorul: Începusem a o citi cu peste două săptămâni, în urmă... dar nu puteam avansa. De ce? Nu puteam  citi, mai mult de 15, ori 20 de minute... însă azi m-am ambiţionat... şi am reuşit a parcurge dialogul - interviu, dintre autor şi acest erou... Toma Ştefan, în care eu unul m-am regăsit. Exact atunci, când am încercat să-mi croiesc drumul vieţii, chiar dacă a fost mai ostil, dar şi mai spinos. Vă spui sincer că, prin această carte, autorul a reuşit să mă facă a fi în permanenţă, acel martor nevăzut, dar care eram luat ca parte egală, la toate peripeţiile eroului nostru.

Autor: Ce elemente v-au atras mai mult din cartea aceasta?

Profesorul: Păi să spunem aşa, într-o enumerare aleatorie, a unor elemente, prezente în cartea aceasta: faptul că, la începutul fiecărui capitol, autorul îţi explică despre ce-i vorba, anticipând într-un mod inteligent, tot ce va urma... a constituit pentru mine unul, cea mai ispititoare.. să numesc aşa... ademenire! Autorul-reporter încearcă şi cred eu că reuşeşte pe deplin a te face să te simţi părtaş, la toate întrevederile avute, cu eroul cărţii. Am fost... chiar şi iluzoriu, deci chiar şi aşa, de la pagina 5... prezent cu ei, acolo, atunci când autorul se gândea să afle, pentru ce s-a gândit Toma Ştefan a purcede să "zămilească" cartea de faţă.

Autor: Să lăsăm pentru un moment, în spate imaginea autorului ... şi să vă întreb cum vi s-a părut personajul principal al cărţii, Toma Ştefan?

Profesorul: Atunci când dumneavoastră ca şi autor încercaţi a-l ademeni pe acesta, în a-şi relata povestea vieţii sale, Toma Ştefan nu ezită şi vă mărturiseşte următoarele: "Am un dor de a povesti, cu toate că eu vorbesc puţin în familie, dar când mă întâlnesc cu cineva... şi-l prind, la înghesuială, mă apuc şi vorbesc... mult". 

Uite cum, aşa se ajunge ca acesta să mărturisească totul: cum a strâns de-a lungul timpului, tot felul de notiţe legate de copilăria sa, anii de şcoală elementară şi profesională. Apoi, cum a continuat liceul, la seral, dar şi serviciul, cât şi facultatea. Dar chiar şi elemente din perioada cât a fost primar, al Dobroeştiului.

Un alt element, care ţine şi de tinereţea subsemnatului este atunci când îşi aminteşte despre îndeletnicirile concetăţenilor săi, da şi pe primul oc pune acele "gheţării", dând astfel posibilitatea celor mai în vârstă să-şi amintească, despre această "meserie", grea, dar atât de necesară şi de avantajoasă, pentru cei mai mulţi.

Povesteşte, mai apoi, despre celelalte preocupări zilnice necesare traiului şi ajunge la "binefacerile socialismului", unde relatează aspectele nefaste ale perioadei colectivizării.

Dar sincer, pe mine unul, ca şi cititor m-au tuşat amintirile legate de perioada în care, acesta a activat la spitalul Fundeni. Evocările unor profesori medici precum: Dan Setlacec, Oproiu, CC Iliescu, dar şi a profesorului Olănescu. M-au emoţionat, în egală măsură şi amintirile domnului Toma Ştefan, despre Maria Tănase, atunci când aceasta era bolnavă de cancer şi internată la Fundeni, iar mai departe, îmi place şi modul cum încercaţi a clarifica şi adevăratul motiv, al morţii sale!

Autor:  La final, dacă ar fi să recomandaţi această carte, cuiva care ar vrea să o citească, enumerati câteva "atuuri" pe care cartea le-ar putea da, viitorului cititor?!

Profesorul: Pentru mine unul ar fi simplu, iar cum lucrurile simple nu au nevoie de multe comentarii, de multe explicaţii... atunci sunt obligat a fi, dar şi a vorbi la timpul PREZENT: atât de coerent, de simplu, dar şi de frumos ne este prezentat totul, încât sincer aş mărturisi celui care ar vrea să o citească că, vorba autorului,  să o citească, căci : "CITITUL NU A OMORÂT... PE NIMENI" 

La care, ca un plus, aş mai adăuga aceste minime observaţii, de final... fotografiile incluse asigură o completare foarte inspirată, iar invocarea discuţiei avute împreună, pe mine unul mă onorează. Concluzia nu poate fi decât una la superlativ: această carte este minunată şi plină de învăţăminte... Felicitări.. atât autorului, dar şi personajului cărţii: pentru CURAJ... dar şi pentru... PERSEVERENŢA arătată.... 

LA MULTI ANI...din partea mea...atât domnului profesor ŢICLETE... cât şi EROULUI cărţii, care foarte curând va "bifa" , cea de a 78 "BORNĂ", a vieţii domniei sale!