O POVESTE TIPIC ROMANEASCA...

Odată, am văzut un şarpe negru pe moarte, în foc, şi am decis să-l salvez, dar când l-am scos de acolo, şarpele m-a muşcat.
Din durere, l-am lăsat să plece, dar sarpele a căzut, din nou în foc.
Am încercat să-l ajut din nou și şarpele m-a muşcat iar.
O altă persoană care ne-a privit în acel timp, s-a întors către mine şi a spus :
- Scuză-mă, dar eşti puțin cam...prea încăpăţânat în dorința ta de a face bine. Nu înţelegi că, de fiecare dată când o să încerci să-l iei din foc, târâtorul o să te muşte ?
I-am răspuns și mi-am răspuns și mie în același timp:
- Natura şarpelui este de a muşca, dar nu o va schimba pe a mea, aceea de a ajuta!
Cu ajutorul unui “toiag de fier”, am scos şarpele din foc şi viața i-a fost salvată, chiar dacă a rămas pe viață puțin “pârlit”.

MORALA :
Nu-ţi schimba natura ta, construcția ta umană, nici dacă cineva îţi face rău, chiar și voit. Nu pierde ceea ce eşti, doar pentru că unul care s-a născut șarpe a avut nevoie de tine pentru a supraviețui iar apoi ți-a mușcat perfid mâna.
Nu merită! El va rămâne șarpe o viață, tu străduiește-te să ramâi om, un om bun!