POVESTEA UNOR ROMÂNI... UITATI PE NEDREPT... PRIMA PARTE

POVESTEA DE AZI, ȚINE MAI DEGRABĂ DE UN IERI! INSĂ, PÎNĂ ȘI ACEST IERI FOARTE PUȚINI DINTRE NOI L-AU CUNOSCUT VREODATĂ... PĂRERE MEA. IAR DACA NU MĂ CREDEȚI VĂ DAU DOUĂ NUME: CIPRIAN PORUMBESCU SI ION ANTONESCU...

• UN GENIU MUZICAL NATIV... OMORĂT LA DOAR 29 DE ANI

Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce habsburgii l-au aruncat în temniță pentru că milita pentru libertatea Bucovinei.Născut pe 14 octombrie 1853 la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu.  Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

• Cum i-a făcut să plângă Ciprian Porumbescu pe doi criminali, cu care era încarcerat la Cernăuţi.

La sfârşitul anului 1877, marele compozitor Ciprian Porumbescu a fost arestat, împreună cu alţi membrii ai societăţii „Arboroasa“, fiind acuzaţi de trădare de ţară. Timp de trei luni, Ciprian Porumbescu a stat închis în închisoarea din Cernăuţi, unde a fost lăsat să-şi ia vioara cu el. Dupa 11 săptămâni de detenţie, compozitorul a fost achitat în urma unui proces care a durat trei zile.În închisoare, lui Ciprian Porumbescu i s-a dat voie cu vioară, iar lui Constantin Morariu cu flaut. 

Compozitorul sucevean era în celulă cu doi criminali români. Într-una din zile, Ciprian Porumbescu a cântat o doină tristă şi nici bine nu a început că unul dintre colegii de celulă a început să plângă. Întrebat de Porumbescu de plânge, acesta i-a răspuns: “– Of, domnule, răspunse el, am avut o unică fiică, fată mare, pe care o iubeam ca sufletul meu. Aceasta muri, câteva zile înainte de ce am fost adus eu aici. Ea cânta doina pe care ai cântat-o şi Domniata acuma…Auzind Ciprian aceasta, puse vioara iar în scrin şi căzu singur pe gânduri. Povestind el, mai târziu, unei persoane de stare întâmplarea cu puşcăriaşul, această persoană îl întrebă ce gândea Ciprian în momentul când şi-a pus vioara înapoi în scrin. El răspunse:– Îmi veni, atunci, în gând aşa: Doamne, dacă cu violina mea am muiat inima unui criminal, de isbucnise în plâns aşa de amar, cât de fericit aş fi dac-aş avea cu mine, soţ de celulă, măcar o oră, pe acuzatorul meu, pe procurorul (Zotta – n.r.)!”, a povesit Ion Grămadă în cartea “Din viaţa lui Ciprian Porumbescu”.  

„Povestea cum veneau arestaţii la uşa lui şi-l ascultau cu sfinţenie, când cânta la vioară. Odată, a venit o femeie frumoasă şi tânără, care se zicea că şi-a omorât soţul, împreună cu un fecior din sat, din Boian sau de lângă Boian. Femeia aceasta de o frumuseţe rară, înaltă, bine făcută, cu ochii mari ca mura, sprâncenele încadrate, guriţa ca o fragă, corpul mlădios, foarte frumoasă, venind la uşă, i-a zis: – Cuconaşule, te rog să-mi cânţi o doină, căci cânţi atât de frumos, te ascult zilnic, celula mea este lângă a Domnitale, şi pun urechea la zid, ascultându-te cum cânţi din vioară! După ce i-a satisfăcut dorinţa, femeia plângea în hohote. S-au fost strâns toţi cei arestaţi, până ce profosul cu sila i-a gonit în celula lor. Ciprian deprinsese un fel de telegraf la zidul femeii acesteia, care se chema Elisaveta, şi aşa a aflat toată biografia şi istoria vieţii ei. 

După circa două luni şi jumătate de detenţie, Porumbescu şi ceilalţi membrii ai societăţii “Arboroasa” au fost achitaţi de judecători. Când a ieşit Ciprian din penitenciar, Elisaveta i-a sărutat mâinile şi i-a zis că atâta mângâiere a avut; acuma, însă, vede numai osândă şi deznădăjduire înaintea ei. Eu i-am trimis o pereche de ghete şi o năframă frumoasă”, i-a mai scris  Măriora Porumbescu - Raţiu părintelui Constantin Morariu.