Schimbarea dietei și trecerea la o alimentație dependentă de culturile de plante, a făcut specia umană mai bolnăvicioasă și mai scundă. Cel puțin asta arată studiile de specialitate realizate pe rămășițe ale populațiilor neolitice, comparativ cu strămoșii lor vânători-culegători.
Acum aproximativ 9000 de ani, Homo sapiens, adică specia noastră, a început să-și schimbe radical viața. A învățat să cultive plantele și să domesticească animalele și a declanșat o revoluție a societății omenești care îi va schimba definitiv destinul. De la viața nomadă de vânător-culegător, care urmărea sezonier marile turme de animale, Homo sapiens a trecut la viața sedentară. A început să locuiască în sate de colibe, de multe ori înconjurate de valuri de pământ și garduri înalte pentru a se apăra de animalele sălbatice, dar și de triburile inamice.
Cultura plantelor și rotația acestora în funcție de anotimpuri i-au obligat pe oameni să rămână în același loc. Viața lor se îmbunătățise: hrana le era asigurată, nu mai trebuiau să-și riște viața pentru ea, totul era predictibil. Societatea s-a diversificat, au apărut meșteri, războinici, căpetenii. Cultele religioase au devenit tot mai complexe și au apărut locurile de rugăciune. Societatea era mai organizată, iar progresul era constant.
Noile cercetări indică faptul că, în ciuda progresului economic și social, oamenii au început să-și piardă calitățile de altădată. Noile generații de fermieri erau mai scunde, mai slabe fizic și mai bolnăvicioase decât clanurile strămoșilor lor de vânători-culegători paleolitici. Vânătorii înalți și puternici au devenit tot mai piperniciți, culmea, odată cu civilizația. Și totul s-a tras de la mâncare, spun specialiștii într-un studiu surprinzător.
Încă din anul 2011, bazându-se și pe o serie de cercetări mai vechi, precum și pe studiile comparative pe resturile osteologice și pe descoperirile din situri neolitice și paleolitice, a apărut lucrarea „Stature and robusticity during the agricultural transition: evidence from the bioarchaeological record”, realizată de un grup de cercetători: Amanda Mummert, Emily Esche, Joshua Robinson și George J. Armelagos. Acest studiu incredibil oferă o ipoteză absolut neașteptată privind realitățile de la începuturile civilizației umane.
Practic, specialiștii arată că în perioada neolitică, atunci când omul a devenit sedentar și a făcut primii pași către civilizație, indivizii au devenit mai scunzi, mai plăpânzi și mai bolnăvicioși, culmea, în comparație cu strămoșii lor vânători-culegători din Paleolitic . La prima vedere pare paradoxal, în condițiile în care, aparent, condițiile de viață, odată cu sedentarismul, cultivarea plantelor și creșterea animalelor, s-au îmbunătățit. Oamenii nu mai trăiau în peșteri sau adăposturi improvizate, expuse de multe ori animalelor sălbatice sau intemperiilor, și nici nu mai erau nevoiți să-și caute în permanență hrana.
Cu toate acestea, studiul arată că schimbarea alimentației, adică trecerea la o dietă bazată în mare parte pe plante, a însemnat un regres din punct de vedere al stării de sănătate și al condiției fizice.
„Explozia demografică ce a urmat Revoluției Neolitice a fost explicată inițial prin îmbunătățirea stării de sănătate a populațiilor care practicau agricultura. Cu toate acestea, studiile empirice asupra societăților care au trecut de la procurarea hranei prin vânătoare și cules la producția alimentară primară au identificat dovezi ale deteriorării stării de sănătate, manifestată prin creșterea incidenței bolilor infecțioase și dentare, precum și prin accentuarea carențelor nutriționale. În lucrarea Paleopathology at the Origins of Agriculture (Cohen și Armelagos, 1984), această tendință de deteriorare a stării de sănătate a fost observată în 19 dintre cele 21 de societăți care au trecut prin procesul de transformare agricolă. Creșterea aparent paradoxală a afecțiunilor cauzate de carențele nutriționale a fost determinată de foametea sezonieră, dependența de o singură cultură agricolă, lipsită de nutrienți esențiali, distrugerea recoltelor de către boli ale plantelor, inegalitățile sociale și comerț”, precizează specialiștii amintiți în studiul „Stature and robusticity during the agricultural transition: evidence from the bioarchaeological record”.
Mai scunzi decât strămoșii lor
Primul indiciu al unei stări precare de sănătate a fost faptul că oamenii din Neolitic, adică primii fermieri sedentari, erau mai scunzi și mai plăpânzi decât strămoșii lor vânători.
„În acest studiu, am analizat dovezile privind reducerea staturii, prezentate în cercetările publicate după anul 1984, pentru a evalua dacă tendința de deteriorare a stării de sănătate în urma tranziției la agricultură se menține. Tendința de scădere a înălțimii adulților și de deteriorare generală a stării de sănătate în perioadele de tranziție către noi moduri de subzistență rămâne valabilă, majoritatea studiilor constatând o reducere a staturii pe măsură ce populațiile au devenit tot mai dependente de agricultură. Impactul agriculturii, asociat cu creșterea densității populației și a incidenței bolilor infecțioase, s-a reflectat în scăderea staturii populațiilor din întreaga lume, indiferent de perioada istorică în care a fost adoptată agricultura. Acest fenomen a fost documentat în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud și America de Nord”, arată aceiași specialiști.
MORALA: Şi când te GÂNDEŞTI ca la Bucureşti , la Universitate, "oamenii buni... şi ăia răi" au renunţat la ANTROPOLOGIE?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu