Povestea unui reportaj ... MUT

Da, nu ne știam atât de bine, nu eram atât de apropriat unul de altul, dar asemănarea fizică dintre noi i-a făcut pe unii dintre colegii mei, de la un cotidian central, la începutul anilor 2000 să-mi spună că: ”Am crezut că ești frate cu Mihnea...”.  

 Anii au trecut, el a rămas pe ”Investigații” eu, m-am ”ascuns”,  la umbra unei semi obscure reviste de cultură. Sau mai exact, cunoscută, doar de un segment redus de cititori: PENSIONARII.

Apoi, brusc... am citit pe internet că Mihnea s-a grăbit a pleca ”nebun ...pe mare”, vorba lui Nichita. Ieri, la biserica sufletului meu, la părintele Gelu, Mihnea ne-a așteptat cuminte și tăcut pentru a-și lua adio, de la noi... Am înțeles ieri... două lucruri:

• Un condei înnăscut... plecat prea repede în valurile nemuririi! Dumnezeu să-l Odihnească, și... măcar... din când, în Gând, lasă-l a ne mai trimite de acolo un reportaj. Despre ai noștrii, cei dragi, care ne-au părăsit!
• Dispariția colegului nostru ... mă făcu a mă gândi, la presă ... ca la un răvaș... care a devenit. Pe principiul amar, dar atât de real...CE AM FOST... ȘI CE-AM AJUNS!

     Azi, la Constanța, marea îl va înfășura în mantia sa... Nu uita a ne trimite... reportaje, din imensitatea  NEMURIRII. Căci... nu-i așa:  ”la nunta ta... a mai plâns.... o stea”