POVESTEA PACATULUI: A CELUI DIN... NOI!

IUBIȚI FRAȚI... SI IUBITE SURORI, DE ORIUNDE AZI O SĂ VĂ GĂSIȚI...  CAND ACESTE RANDURI VOR AJUNGE LA VOI... IN CHILIILE, CASELE SAU BISERICILE VOASTRE... OPRITI-VA ROGU-VĂ UN TIMP DIN RUGĂCIUNILE VOASTRE, DIN TOATE CELE MONAHALE... ȘI ÎNCERCAȚI A (MĂ) CITI! 

POETUL ... CĂPRIOAREI... UCISE DE SETEA DE CARNE FIERBINTE, A LAȘITĂȚII DIN NOI, DIN FIECARE... SPUNEA ODATĂ... CEVA DE GENUL:

Fii voștrii singuri hotăresc în viață

Care-i meseria ce o vor urma,

Fii voștrii mai tărziu învațo

Taina ei fierbinte, nobilă și grea

Căt sunt fragezi încă, mame, învățați-i

Să iubească floarea pură din livezi

Să iubească-ntinsa mare și Carpații,

Ce și înalță-n ceruri fruntea de zăpezi

Sau, altfel spus, raportat la zilele pe care le tot ducem... e adevărat că fiecare în felul nostru, zic și scriu: 

Iaca.. stau şi mă privesc în oglindă… Eu să fiu, oare? Eu, copilul ce am păşit cu sfiiciune pentru prima dată în Sfânta Sfintelor, din bisericuţa de sub deal, atunci când părintele m-a chemat să ies cu lumânarea, acum să fiu arhimandritul chemat în astă seară la ipopsifiere?

Eu, cel căruia părinţii abia au reuşit să-i plătească cantina şi salteaua de la seminar, să fiu acum numit „stăpânul şi arhiereul”? S-au lăsat pe ei, amărâţii… Eu, studentul rupt în coate, ce renunţam la o masă că să-mi pot cumpăra o carte pentru bizantinologie, să port acum însemnele şi rămăşiţele basileilor din Fanar? Eu, monahul ce m-am tuns spre moarte, să port un engolpion ce mă atrage spre pământ în loc să mă apropie de cer?

Pe cănd tot combăteam ADEVĂRUL în ziarul cu același nume, m-a pus CRUDUL adevăr să scriu despre SHOW... ROOMUL din dealul Patriarhiei... cănd acolo se desfășura vreo ședință SINODALĂ!... Ca, bună răsplată pentru CURAJUL de a scrie despre UMILINȚĂ și SĂRĂCIE, purtătorul de vorbe, de la acea ORĂ... mă întrebă sec și ABRUPT, precum întreaga sa găndire: VREI SĂ FACI PARTE DIN GAȘCA NOASTRĂ... ȘI SĂ NU MAI ATACI BISERICA?... Țin minte de parcă ar fi fost ... IERI, cum am lungit întreaga mea MOACĂ și i-am răspuns, așa într-o doară: AUZI MĂI PĂRINTE... SPUNE-MI DACĂ GREȘESC... IISUS A LUCRAT CUMVA ÎN GĂȘTI? SAU PRIN ELE?

UN(UL) „om comun” am văzut plecat sub omofoare de oameni sfinţi, duminică în casa Sfântului Ioan de la Suceava. Am văzut în tânărul arhiereu atâta normalitate, „atât de om” l-am văzut încât am prins speranţă.

Tot în oglindă eram cu gândul… Om de litere. Om de carte. Fineţe teologică. Rafinament. Burghezie şi parfum de Occident. Privire semeaţă, citate şi aforisme la discreţie. O sărbătoare a minţii când îl întâlneai: „Are să fie un arhiereu strălucit. A primit laude la finalizarea doctoratului la universitatea cutare….”

Se simte. Din plin se simte că „soiul” de episcop ce l-am admirat până acum îşi trăieşte apusul. În timp ce „soiul” cel nou, omul cel simplu, tânărul de la ţară, seminaristul şi studentul rupt în coate, monahul cu privirea plecată, se ridică arhiereu demn, cel vechi fuge. La propriu. Şi la figurat. Fără a judeca, dar se simte rânduiala lui Dumnezeu. Pentru că avem arhiereii şi episcopii pe care i-am meritat. Şi pentru care ne-am rugat. Sau nu prea ne-am rugat. Nu judec. Pentru că nu este al meu a judeca.

Texte esenţiale ale Scripturii amendează drastic obiceiul de a-i judeca pe alţii. „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!“, „A vedea paiul din ochii altuia şi nu bârna din ochiul tău“, „A arunca piatra crezîndu-te fără de păcat“ sunt tot atîtea îndemnuri la răbdare, iertare, concentrare pe limitele proprii şi nu pe derapajele altora. Dar nu rezultă de nicăieri că trebuie suspendată şi judecata de sine. Dimpotrivă! Identificarea relelor proprii, mărturisirea lor şi căinţa sinceră sunt axa vieţii spirituale.

• CĂȚI CETĂȚENI ONILĂ... VA MAI TOLERA OARE ... MAMA BISERICĂ?

La ora la care vă scriu,iubiții mei frați în HRISTOS, Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Bucovinei par hotărâte să-l dea jos pe Corneliu Bârlădeanu de pe jilțul de arhiereu, chiar să-l caterisească. În acest fel Biserica arată că Păcatul nu-și are locul în Sfântul Sinod. El poate fi absolvit, pedepsit cu canoane, iertat și chiar înțeles, dar nu poate fi TOLERAT. Ori asta trădaseră părinții Bisericii în prima parte a scandalului. Că tolerează păcatul unui călugăr de a ceda poftelor trupești, fie ele pentru femei, fie pentru bărbați. Am privit îndelung fotografia asta:

Este făcută în Palatul Patriarhal din București, în timpul lucrărilor Sfântului Sinod din 5-7 iulie. În rândul al doilea al coloanei, în plan îndepărtat, surâzător, la brațul unui alt episcop, este cetățeanul Cornel Onilă!

De ce e interesantă poza pentru mine, repet, un apărător al BOR.

Pe 15 iunie, DNA Iași reținuse trei popi, unul pentru că îl presa pe Corneliu să-l susțină pentru poziția de Episcop Vicar, ceilalți pentru că râvneau la lucruri mult mai lumești, bani. A doua zi, în toată presa apăruseră fragmente din referatul prin care procurorii ceruseră arestarea celor trei. În toate relatările se vorbea de înregistrări video ale unor acte sexuale, arhiereul fiind protagonistul. Mai mult, pe 29 iunie, cei trei sunt trimiși în judecată și în rechizitoriul, trimis mai multor redacții, se vorbește clar de șantaj prin intermediul unor filmări indecente!

Biserica mea n-a înțeles în ultimii ani că rolul său în societate este diferit în Secolul al XXI-lea, un secol al încercărilor la care este supus creștinismul. Păcatul apărut chiar în sânul clerului nu mai este arhaica ”încercare la care ne supune Satana”, ci este armă în mâna celor care atacă, ridiculizează tot mai puținii creștini care mai asociază credința cu biserica.

La Sinodul care a urmat scandalului, cel din 5 iulie, nu s-a luat nicio decizie de sancționare a celui care, potrivit Dogmei, a PĂCĂTUIT!. Păcatul trebuia Biserica mea să-l identifice și să-l sancționeze! Trebuia să facă asta dur și cât mai rapid.

În locul unei decizii ferme ce au făcut părinții Bisericii? Au dat atunci un comunicat alambicat din care doar cei chiar interesați de flexibilitatea limbajului monahal au înțeles că nu Sfântul Sinod este chemat să rezolve problemele din teritoriu, ci mitropoliile.În fine, să zicem că nu au știut asta pe 5 iulie, dar nu au văzut cum gestionează situația Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei? L-a întrebat pe Corneliu și ăla i-a spus că e o ”înscenare” și apoi a zis că așteaptă finalul procesului celor trei preoți-șantajiști! Păi ce, la procesul lor contează dacă ”arma” cu care era amenințat Episcopul e reală sau nu? Evident că nu are importanță în stabilirea vinovăției lor cu ce au amenințat, ci doar dacă au șantajat sau nu! Dovada cea mai bună este că dosarul a fost trimis în instanță fără a se cere vreo expertiză a filmărilor. Abia după apariția primei filmări din cele 8 găsite la percheziții, s-au învârtoșat toți. L-au oprit pe Corneliu de la a oficia slujbe, au convocat o comisie de anchetă și au convocat o ședință a Sfântului Sinod pentru 17-18 august. Până atunci, pe toate căile se fac presiuni ca Episcopul să demisioneze. Poate o va face, scutind Biserica de disconfortul unei decapitări. Sau poate speră într-o sancțiune ușoară, care doar să-l țină departe de ochii lumii.De data asta privesc atent evoluția, pentru că sper că acest scandal a fost un duș rece pentru ierarhi, că au înțeles că nu se pot juca de-a mesajele publice și, mai ales, sper că au înțeles că unii dintre noi avem nevoie de o Biserică fermă, care să dea exemple ale Prezentului

• DACĂ TOATE ACESTEA FI-VOR ÎNVĂȚATE

Un ochi îmi râde. Celălalt plânge. Rămân privind la fotografia noului „soi”. Este luminos. Şi dătător de speranţă, pentru mine, pentru copiii mei, pentru ortodoxia românească, pentru poporul lui Dumnezeu. În minte am un melos de demult: „Arhieria Voastră să o pomenească Domnul Dumnezeu, întru Împărăţia Sa, totdeuna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. Să o pomenească, pentru că-i din soiul cel bun…

Și, mai ales să nu ne îndepărtăm de DREPT CREDINCIOȘII noștrii... indiferent de ce nume de BOTEZ ar avea, și să mărturisim încă o dată... pentru a nu știu căta oară... precum CREZUL spus ... de noi toți in BISERICĂ, într-o COMUNIUNE de DUH și SPIRIT... ceea ce , CĂNDVA ... poetul CĂPRIOAREI ucise, în noi... mărturisea la răndu-i:

Fii voștrii însă trebuie să învețe ... Din copilărie, încă de la voi... Primele îndemnuri, primele povețe... Dorul de LUMINĂ, scărba de NOROI.... 

Dacă toate astea fi-vor învățate... Restul o să vină de la sine apoi... Și-au să se împlinească VISURILE toate... Ce le-ați pus într-înșii mame scumpe... VOI!!!... AMIN